Sf. Filaret de New-York (†1985): Epistolă despre soarta Bisericii Ruse

009. Sf. Filaret de New-York - Epistolă către toţi fraţii întru Hristos episcopi şi toţi cei cărora le pasă de soarta Bisericii RuseEpistola mitropolitului Filaret către fraţii întru Hristos episcopi ortodocşi şi către toţi cei cărora le pasă de soarta Bisericii Ruse

Adineaori guvernarea sovietică a sărbătorit la Moscova şi în diferite colţuri ale lumii o nouă aniversare a revoluţiei din octombrie 1917, în urma căreia a juns la putere.

Noi, însă, pomenim în aceste zile începutul drumului crucii al Bisericii Ortodoxe Ruse, peste care de atunci parcă s-au năpustit toate puterile iadului.

Întâmpinând rezistenţă din partea Arhipăstorilor, păstorilor şi mirenilor întăriţi în duh, pentru lupta împotriva religiei puterea comunistă a încercat din primele zile să slăbească Biserica nu numai prin schingiuirea celor mai întăriţi în duh cârmuitori ai săi, dar şi prin crearea unor schisme artificiale.

Astfel a apărut aşa numita „Biserică Vie” şi mişcarea renovaţionistă, care aveau caracterul reformei protestanto-comuniste ce era impusă Bisericii. În ciuda sprijinului Guvernării, această schismă a fost înfrântă prin puterile lăuntrice ale Bisericii. Pentru credincioşi era prea vădit că „Biserica renovaţionistă” era necanonică şi că trăda Ortodoxia. De aceea poporul nu a urmat-o.

O a doua încercare, cea de după moartea patriarhului Tihon şi arestarea Locţiitorului Scaunului Patriarhal, Mitropolitului Petru, a avut o izbândă mai mare. Puterea sovietică a reuşit în 1927 să rupă în parte unitatea lăuntrică a Bisericii. Prin întemniţare, torturi şi o prelucrare specială, ea a înfrânt voinţa înlocuitorului Locţiitorului patriarhal, mitropolitului Serghie, obţinând de la el publicarea declaraţiei despre deplina loialitate a Bisericii faţă de puterea sovietică, aşa încât bucuriile şi izbânzile Uniunii Sovietice erau numite de mitropolit drept bucurii şi izbânzi ale Bisericii, iar eşecurile acesteia – eşecuri ale Bisericii. Ce poate fi mai pângăritor decât un asemenea gând, pe care pe bună dreptate mulţi l-au socotit la vremea aceea drept încercare de a uni lumina cu întunericul şi pe Hristos cu Veliar. La vremea lor, patriarhul Tihon, mitropolitul Petru şi alţi Locţiitori ai Scaunului Patriarhal au refuzat să semneze o asemenea declaraţie, fiind arestaţi, întemniţaţi şi deportaţi pentru asta. Continue reading „Sf. Filaret de New-York (†1985): Epistolă despre soarta Bisericii Ruse”

Sf. Filaret de New-York (†1985): Adevărul – mai scump ca orice

001. Sf. Filaret de New-York - Adevărul - mai scump ca oriceNoi cunoaştem din istoria culturii, că în trecutul precreştin îndepărtat în Grecia antică erau mulţi savanţi şi filosofi înţelepţi; era genialul filosof Platon, era ucenicul său, nu mai puţin genial, Aristotel. Iată că este cunoscut că ucenicul genial al învăţătorului genial a mers pe o cale proprie în filozofie, şi, devenind un gânditor desinestătător, la tot pasul îi făcea reproşuri marelui său învăţător. Iar când a fost întrebat: „Aristotel, de ce îi faci reproşuri învăţătorului tău? Nu eşti de acord cu el?”, Aristotel a dat binecunoscutul său răspuns: „Platon îmi este scump, dar mai scump mi-e adevărul”. Atunci când noi auzim vestirea patimilor Domnului nostru, auzim cum Hristos Mântuitorul, chiar şi în acele clipe cumplite pentru El, nu Se gândea la Sine, ci la sufletul omenesc, la chemarea acestuia spre cunoaşterea Adevărului. Şi când El era la judecată la judecătorul Său, păgânul Pilat, i s-a adresat şi lui cu cuvintele bunăvestirii Sale: „Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (Ioan 18:37). E cunoscut răspunsul nepăsător şi neîncrezător al lui Pilat: „Ce este Adevărul?” (Ioan 18:38) – chiar, ce este Adevărul? Există el, unde-i el? Poate nici nu există deloc!… Cât de plin de necredinţă şi nepăsare faţă de adevăr era păgânul Pilat…

Când noi ascultăm acum aceste slujbe minunate, când ne pregătim să sărutăm de Viaţă Făcătoarea Cruce – luaţi aminte că pe această Cruce a fost răstignit Adevărul însângerat. Tragedia lui Pilat era aceea că în clipele în care el punea întrebarea „Ce este Adevărul?” – Adevărul stătea chiar în faţa lui! Hristos Mântuitorul spunea despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). În faţa lui Pilat stătea Răspunsul întrupat, dar inima împietrită a păgânului nu simţea asta, el nu a pătruns în realitatea Adevărului şi L-a dat răutăţii fariseilor spre răstignire. Şi iată, Adevărul însângerat şi răstignit pe Cruce. Iată ce au făcut cu El oamenii!… Continue reading „Sf. Filaret de New-York (†1985): Adevărul – mai scump ca orice”