Pr. Mihail Pomazanski (†1988): Conştiinţa sobornicească a Bisericii

013. Mihail Pomazanski - Conştiinţa sobornicească a BisericiiBiserica Ortodoxă a lui Hristos este trupul lui Hristos, un organism duhovnicesc al cărui Cap este Hristos. Ea are un singur duh, o singură credinţă comună, o singură şi comună contşiinţă sobornicească şi catolicească, fiind condusă de Duhul Sfânt, dar statornicită în gândirea ei pe temeiuri precise şi clare ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Predanii Apostoleşti. Această conştiinţă catolicească este întotdeauna proprie Bisericii, dar se exprimă într-un chip mai limpede la Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. Din adâncurile istoriei creştinismului, potrivit Canonului 37 Apostolic, sinoade ale bisericilor ortodoxe locale se ţineau de două ori pe an. De asemenea, de multe ori în istorie au fost convocate sinoade regionale ale episcopilor, de o măsură mai mare decât sinoadele unor biserici aparte, şi, în sfârşit, sinoadele episcopilor întregii Biserici Ortodoxe, de la Răsărit şi de la Apus. Biserica recunoaşte şapte asemenea Soboare, care se numesc Ecumenice.

Sinoadele Ecumenice au formulat exact şi au întărit un şir de adevăruri de temelie ale credinţei creştin-ortodoxe, apărând vechea învăţătură a Bisericii de răstălmăcirile ereticilor. De asemenea, Sinoadele Ecumenice au formulat şi au rânduit îndeplinirea comună de către toţi a o mulţime de legi şi reguli de viaţă a Bisericii şi de viaţă creştinească personală, numite canoane bisericeşti. În sfârşit, Sinoadele Ecumenice au întărit hotărârile dogmatice a unor sinoade locale, precum şi exprimările dogmatice alcătuite de unii părinţi ai Bisericii (cum ar fi mărturisirea de credinţă a Sf. Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei, canoanele Sf. Vasile cel Mare ş.a.).

Trebuie să luăm aminte că sinoadele Bisericii stabileau hotărârile dogmatice după o cercetare amănunţită, completă şi deplină a tuturor locurilor Sfintei Scripturi care atingeau subiectul discutat, mărturisind totodată că Biserica universală anume în aşa fel înţelegea fragmentele aduse din Sfânta Scriptură. Astfel, învăţătura de credinţă a sinoadelor exprimă armonia Sfintei Scripturi şi a Predaniei soborniceşti a Bisericii. Iată de ce înseşi hotărârile acelea deveneau, la rândul lor, un adevărat, neclintit şi autoritar temei pe Sfânta Scriptură şi Predania Apostolică, o sobornicească şi Sfântă Predanie a Bisericii.

Fără îndoială multe adevăruri de credinţă sunt atât de clare nemijlocit din Sfânta Scriptură, încât ele nu au fost niciodată supuse răstălmăcirilor eretice şi despre ele nu există hotărâri sinodale particulare. Alte adevăruri au fost întărite de soboare.

Dintre hotărârile dogmatice soborniceşti, Sinoadele Ecumenice recunosc drept principal şi esenţial crezul Niceo-Constantinopolitan, interzicând orice schimbare a lui şi orice adăugare sau scoaterenu numai din sensul său, dar şi din cuvintele sale (hotărârea Sinodului III Ecumenic, repetată de Sinoadele IV, V, VI şi VII).

Învăţăturile de credinţă a unui şir de sinoade locale, precum şi unele mărturisiri de credinţă ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, recunoscute drept cârmă pentru toată Biserica, au fost enumerate într-al doilea canonului al Sinodului VI Ecumenic (Sinodul din Trulan). Ele sunt expuse în „Cartea Canoanelor Sf. Apostoli, Sf. Soboare Ecumenice şi Locale şi a Sf. Părinţi”.

tălmăcit de pe azbyka.ru

George Racoveanu (†1967): Sobor a toată lumea, sobor ecumenic, ecumenicitate

011. George Racoveanu - Sobor a toată lumea, sobor ecumenic, ecumenicitateNota redacţiei: mai facem o mică abatere de la principiul de a publica numai scrierile Sfinţilor Bisericii, întrucât textul de mai jos exprimă învăţătura ortodoxă despre ce este un Sobor Ecumenic, cu atât mai mult că acest subiect devine tot mai actual în contextul convocării sinodului din 2016 de la Constantinopol.

În congresul profesorilor Facultăţilor de Teologie ortodoxă din toată lumea, ţinut la Atena, la începutul lui Decembrie trecut, s-a pus problema convocării „unui Sinod Ecumenic”. La o înţelegere nu s-a putut ajunge. Marea majoritate a profesorilor a fost de părere că o convocare a Soborului „Ecumenic” (al optulea pentru noi) nu este cu putinţă.

Între argumentele aduse împotriva ţinerii soborului a fost mai ales acela că noi, ortodocşii, fiind „numai o parte din creştinătate”, n-am putea realiza „cantitativ” ecumenicitatea. Şi aşa, iată-ne în faţa concepţiei despre ecumenicitate a deţinătorilor oficiali ai ştiinţei teologice.

Concepţia asta aritmetică a ecumenicităţii e străină duhului Ortodoxiei. Străină şi primejdioasă. Ea vădeşte pierderea sensului lucrurilor. Din lenevire pentru smerita cugetare; din lipsă de contact cu realităţile vii ale credinţei ortodoxe.

Pentru a ajunge la dreapta înţelegere a ecumenicităţii vom cerceta aici unele fapte. Şi aşa vom putea înţelege prin ce se defineşte ecumenicitatea unui sobor: prin numărul episcopilor participanţi? Prin reprezentarea lor la sobor? Prin proporţia justă a acestei reprezentări? Prin participarea tuturor bisericilor la sobor? Sau prin altceva?

1. Numărul. Din mulţimea de soboare ţinute între anii 160 şi 787 pe întreg pământul lumii creştine, Biserica cunoaşte numai şapte Soboare Ecumenice. La Soborul I Ecumenic (Niceea, 325) au fost de faţă între 259 şi 318 Părinţi. La Soborul II (Constantinopol, 381) au fost 150 episcopi. La Soborul III (Efes, 431) au fost vreo 200. La Soborul IV (Calcedon, 451), peste 600 (630). La Soborul V (Constantinopol, 553) au fost faţă, la şedinţa ultimă, 164. La Soborul VI (Constantinopol, 681) au fost prezenţi 174. La Soborul VII (Niceea, 787) au luat parte între 330-367 episcopi. Prin urmare, numărul părinţilor care au venit la cele şapte soboare ecumenice se mişcă între 150 şi 600. Dar asta însemnează că nu au participat toţi episcopii Bisericii, fiindcă numărul acestora era cu mult mai mare. Noi ştim că atunci când Vasilisc anulează hotărârea Soborului de la Calcedon şi proclamă monofizitismul drept dreaptă credinţă, enciclica lui monofizită are „consimţământul a vreo 500 de episcopi”. Iar când Leon I pune să întrebe, în anul 458, pe toţi episcopii despre ortodoxia Soborului de la Calcedon, „peste 1600 episcopi se pronunţă pentru”. Continue reading „George Racoveanu (†1967): Sobor a toată lumea, sobor ecumenic, ecumenicitate”

Sf. Celestin, Papa Romei (†432): Epistolă către Sf. Chiril al Alexandriei despre Nestorie

Iubitului frate Chiril, din partea lui Celestin.011. Sf. Celestin, Papa Romei - Epistolă către Sf. Chiril al Alexandriei despre Nestorie

Scrisorile pe care sfinţia ta ni le-a trimis prin fiul nostru, diaconul Posidonie, ne-au adus mângâiere în mijlocul necazului nostru; dar la rândul ei, această bucurie s-a preschimbat într-un sentiment de tristeţe. Cugetând şi judecând asupra învăţăturii pervertite pe care a expus-o în cuvântările sale tulburătorul Bisericii din Constantinopol, noi am simţit o adâncă tristeţe în sufletul nostru; acum ne chinuie felurite gânduri prin care căutăm o cale de a ajutora la întărirea credinţei. Când ne oprim gândul la cele scrise de tine, fratele nostru, aceasta e cea mai bună vindecare, puterea ei de tămăduire putând distruge boala molipsitoare: eu înţeleg curgerea acestui râu curat care revarsă cuvântul dragostei tale, acesta spală orice tină adusă de apele tulburi, descoperindu-le tuturor înţelegerea credinţei noastre. De aceea, precum pe acela  noi îl învinuim şi-l judecăm, asemenea şi pe cuvioşia ta, pe care o vedem din scrisorile tale, noi o primim şi o îmbrăţişăm cu dragoste întru Domnul, ştiind că noi cugetăm în acelaşi fel despre Domnul. Nu-i de mirare că preotul pătrunzător al Domnului, încălzit de dragoste pentru credinţă, luptă cu atâta vitejie, încât este în stare să se împotrivească îndrăznelii nebuneşti a vrăjmaşilor şi să întărească prin cuvintele sale de îmbărbătare pe cei a căror grijă îi este încredinţată. Precum aceea ne amărăşte, asemenea şi asta ne bucură; precum una e murdară, asemenea şi cealaltă e curată. Noi ne bucurăm văzând în cuvioşia ta această grijă neadormită, cu care i-ai întrecut şi pe înaintaşii tăi, care întotdeauna au fost apărători ai învăţăturii ortodoxe. Pe deplin ţi se potrivesc cuvintele Evangheliei: „Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10:11). Dar precum tu eşti păstor bun, asemenea şi acela nu este vrednic nici de numele unui năimit rău: el se cuvine să fie învinuit nu pentru că şi-a lăsat oile, ci pentru că, după cum se ştie, el însuşi le împrăştie.

Din partea noastră ar fi trebuit să-ţi mai dăm nişte poveţe, iubite frate, dacă nu am fi văzut că tu întru toate ai aceleaşi gânduri ca şi noi şi dacă nu am fi cunoscut din experienţă că tu eşti un luptător neînfricat pentru apărarea credinţei. Pentru că fiul nostru, diaconul Posidonie, ne-a transmis în ordine toate câte a scris despre asta sfinţia ta. Tu ai aflat mrejele propovăduirilor viclene (ale lui Nestorie) şi ai îngrădit credinţa în aşa fel, încât inimile celor ce cred în Hristos şi Dumnezeul nostru nu se pot înclina în cealaltă parte. Mare este biruinţa credinţei noastre după ce tu ai dovedit cu atâta tărie adevărul învăţăturii noastre şi atât de victorios ai dărâmat părerile sale prin mărturia Dumnezeieştii Scripturi. Ce va face el după asta? Încotro se va întoarce? El, iubitorul necuratelor inovaţii – că asta şi-a dorit – prin învăţătura lui s-a arătat mai mult rob sieşi, decât următor lui Hristos; iar pe oamenii încredinţaţi lui a vrut să-i otrăvească cu veninul propovăduirilor sale. Continue reading „Sf. Celestin, Papa Romei (†432): Epistolă către Sf. Chiril al Alexandriei despre Nestorie”

Arhiep. Averchie Tauşev (†1976): Nu Biserica s-o înnoieşti, ci pe tine însuţi!

010. Cuv. Averchie Tauşev - Nu Biserica s-o înnoieşti, ci pe tine însuţiFugiţi de inovaţii în chestiunile de credinţă şi de bună cuviinţă!” – aşa ne învăţa acum mai bine de 100 de ani marele nostru ierarh, teolog şi povăţuitor în viaţa duhovnicească Episcopul Teofan şi deja atunci ne preîntâmpina despre propagandiştii „renovaţiei” bisericeşti apăruţi în vremea lui, spunând:

Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori – cunoaşteţi minciuna ce se ascunde în cuvintele îmbietoare ale ispititorilor, care caută să vă pervertească sub chipul bunăvoinţei” („Depsre Ortodoxie”, pag. 17).

Iată aceşti „prooroci mincinoşi” s-au folosit de răsturnarea revoluţionară bezbojnică în sărmana noastră Rusie pentru a-şi dezvolta pe larg „activitatea” de putrezire. Acum ei „lucrează” şi în mijlocul diasporei noastre ruse în toate ţările lumii îmbrăcându-se în „haine de oi”, iar de duhul lor s-au molipsit şi mulţi din alte biserici ortodoxe locale, unde de-acum se pregătesc cică de al optulea „sobor ecumenic”, care trebuie să „înnoiască” întreaga Biserică Ortodoxă.

Pe toţi potrivnicii acestei părute „renovări” ei îi etichetează drept „sute negre”[1], „retrograzi” şi „înapoiaţi” – la fel cum o făceau revoluţionarii, care au pregătit biruinţa ateismului în Rusia, faţă de toţi patrioţii ruşi adevăraţi, care îşi iubeau cu jertfelnicie patria – Rusia istorică, Sfânta Rusie.

E greu de crezut ca toată această „lucrare” pentru descompunerea Bisericii lui Hristos să fi fost dusă numai din idee şi cu totul fără câştig. Noi cunoaştem că „cineva” investeşte bani în această lucrare, uneori destul de bani, bineînţeles pe potriva „artei” şi a „succeselor” „lucrătorilor”.

Anume aceşti oameni au obţinut formarea schismelor în Biserica noastră Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor şi acum duc „lucrarea” distrugerii complete a ei, ca să nu-i mai împiedice nimic în lumea asta, aşa cum îi împiedica adineaori Rusia Istorică Ortodoxă care de-a lungul mai multor veacuri a fost pentru întreaga lume o fortăreaţă tare şi puternică a credinţei creştine adevărate. Continue reading „Arhiep. Averchie Tauşev (†1976): Nu Biserica s-o înnoieşti, ci pe tine însuţi!”

Sf. Filaret de New-York (†1985): Epistolă despre soarta Bisericii Ruse

009. Sf. Filaret de New-York - Epistolă către toţi fraţii întru Hristos episcopi şi toţi cei cărora le pasă de soarta Bisericii RuseEpistola mitropolitului Filaret către fraţii întru Hristos episcopi ortodocşi şi către toţi cei cărora le pasă de soarta Bisericii Ruse

Adineaori guvernarea sovietică a sărbătorit la Moscova şi în diferite colţuri ale lumii o nouă aniversare a revoluţiei din octombrie 1917, în urma căreia a juns la putere.

Noi, însă, pomenim în aceste zile începutul drumului crucii al Bisericii Ortodoxe Ruse, peste care de atunci parcă s-au năpustit toate puterile iadului.

Întâmpinând rezistenţă din partea Arhipăstorilor, păstorilor şi mirenilor întăriţi în duh, pentru lupta împotriva religiei puterea comunistă a încercat din primele zile să slăbească Biserica nu numai prin schingiuirea celor mai întăriţi în duh cârmuitori ai săi, dar şi prin crearea unor schisme artificiale.

Astfel a apărut aşa numita „Biserică Vie” şi mişcarea renovaţionistă, care aveau caracterul reformei protestanto-comuniste ce era impusă Bisericii. În ciuda sprijinului Guvernării, această schismă a fost înfrântă prin puterile lăuntrice ale Bisericii. Pentru credincioşi era prea vădit că „Biserica renovaţionistă” era necanonică şi că trăda Ortodoxia. De aceea poporul nu a urmat-o.

O a doua încercare, cea de după moartea patriarhului Tihon şi arestarea Locţiitorului Scaunului Patriarhal, Mitropolitului Petru, a avut o izbândă mai mare. Puterea sovietică a reuşit în 1927 să rupă în parte unitatea lăuntrică a Bisericii. Prin întemniţare, torturi şi o prelucrare specială, ea a înfrânt voinţa înlocuitorului Locţiitorului patriarhal, mitropolitului Serghie, obţinând de la el publicarea declaraţiei despre deplina loialitate a Bisericii faţă de puterea sovietică, aşa încât bucuriile şi izbânzile Uniunii Sovietice erau numite de mitropolit drept bucurii şi izbânzi ale Bisericii, iar eşecurile acesteia – eşecuri ale Bisericii. Ce poate fi mai pângăritor decât un asemenea gând, pe care pe bună dreptate mulţi l-au socotit la vremea aceea drept încercare de a uni lumina cu întunericul şi pe Hristos cu Veliar. La vremea lor, patriarhul Tihon, mitropolitul Petru şi alţi Locţiitori ai Scaunului Patriarhal au refuzat să semneze o asemenea declaraţie, fiind arestaţi, întemniţaţi şi deportaţi pentru asta. Continue reading „Sf. Filaret de New-York (†1985): Epistolă despre soarta Bisericii Ruse”

Sf. Grigorie Teologul (†390): Epistolă către Nectarie, episcopul Constantinopolului, despre ereticii vremurilor sale

008. Sf. Grigorie Teologul - Scrisoare către Nectarie, Episcopul ConstantinopoluluiSe pare că viaţa noastră de acum este întru totul lăsată fără dumnezeiasca grijă care a păzit Biserica în timpurile dinaintea noastră. Duhul mi-e atât de slăbit de necaz, încât amărăciunile propriei mele vieţi nici nu le mai socot ca nenorociri, cu toate că sunt destul de multe şi grele şi de s-ar întâmpla altcuiva, i s-ar părea nesuferite, dar mă uit numai la pătimirile de obşte ale Bisericii, că de nu ne vom griji acum de tămăduirea lor, se va ajunge treptat la o desăvârşită deznădejde. Ereticii, arienii şi eudoxienii, mânaţi de nu ştiu cine spre nebunie, îşi arată beteşugul pe faţă de parcă ar fi primit libertate pentru asta şi adună Biserică de parcă ar fi îndreptăţiţi să o facă. Iar următorii morocănoşi ai lui Macedonie au ajuns la aşa o nebunie, încât luându-şi nume de episcop se arată în locurile noastre, spunând că au fost hirotoniţi de Elevsie. Iar răutatea noastră cea de acasă, Evnomie, nu se mulţumeşte cu ceva obişnuit, ci se socoate păgubit dacă nu-i ademeneşte pe toţi împreună cu sine la pierzare. Dar toate acestea încă pot fi îndurate; însă cea mai grea din încercările bisericeşti este îndrăzneala apollinariştilor, cărora, nu ştiu în cel fel, li s-a îngăduit această sfinţenie de a-şi însuşi în rând cu noi puterea adunării. Fără îndoială că tu, cel ce eşti înţelept în tainele dumnezeieşti prin harul lui Dumnezeu, nu numai că poţi apăra dreapta învăţătură, ci ştii şi ce au născocit ereticii împotriva învăţăturii sănătoase, cunoscând asta poate şi de la smerenia noastră. Nu fără de vreme va fi să audă preacinstirea ta că am în mânile mele o lucrare a lui Apollinarie, în care cele scrise întrec orice învăţătură ereticească. Se spune aici că trupul pe care l-a luat Unul Născut Fiul lui Dumnezeu în lucrarea iconomiei pentru înnoirea firii noastre, nu a fost însuşit mai târziu, ci că această fire trupească a fost în Fiul dintru început, iar pentru a-şi dovedi această neghiobie Apollinarie se foloseşte în chip rău de un cuvânt din Evanghelie, repetând: „nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului” (Ioan 3:13), de parcă El ar fi fost Fiu al omului încă până la pogorârea Sa pe pământ şi de parcă S-a pogorât aducând cu Sine propriul trup pe care îl avea în cer ca parte a esenţei şi veşnic. Continue reading „Sf. Grigorie Teologul (†390): Epistolă către Nectarie, episcopul Constantinopolului, despre ereticii vremurilor sale”

Sf. Acachie al Melitinei (†438) – Cuvânt rostit la Soborul Ecumenic din Efes

007. Sf. Acachie al Melitinei - Cuvânt rostit la Soborul Părinţilor de la EfesVăzând această adunare luminoasă şi duhovnicească a sfântului sobor, eu, iubiţilor, simt totodată şi bucurie şi nădejde. Bucurie – pentru că şi mie, celui mai mic dintre toţi, mi-a venit rândul să pun în această întinsă mare de înţelepciune o mică barcă a cuvântului; nădejde – pentru că puternicele valuri de tulburare curând vor înceta şi în toată Biserica se va sălăşlui liniştea păcii Domnului. Dacă doisprezece ucenici, strigând către Domnul, îndată au liniştit furtuna când corabia lor era bătută de vânt, atunci cu atât mai mult, fără îndoială, putem avea această nădejde acum, când atâţia ucenici, adunându-se într-un duh, Îl roagă pe Domnul cu glasurile lor, când aici este şi marele şi înţeleptul conducător, care stă neînfricat în faţa oricăror vânturi şi furtuni, care îi lasă cu înţelepciune la cârmă şi pe alţi vâslaşi, înduplecându-i să o ia în mâni şi într-un duh să se roage necontenit Domnului: „Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim” (Marcu 4:38)? Îndată luând aminte la glasul acesta, în ciuda gălăgiei valurilor puternice ale mării, El a spus: „Taci! Încetează!” (Marcu 4:39).

Se cuvine să ne bucurăm de starea de acum a lucrurilor şi să înălţăm mulţumirea cuvenită lui Dumnezeu. Căci furtuna ce s-a ridicat vădit împotriva adevărului a adunat la un loc luminătorii pământeşti, a căror viaţă este mireasmă pentru Dumnezeu, iar scopul este mărturisirea într-un duh a unuia şi aceluiaşi adevăr. Căci pe cei vin la noi îi învăţăm ceea ce credem noi înşine. Iar noi credem că unul este Domnul nostru Iisus Hristos, unul născut Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, [născut] mai înainte de toţi vecii din unul Tatăl şi în zilele de pe urmă în chip de rob, unul din unul sus, unul din una jos: şi unul şi altul sunt dumnezeieşti, iar omenesc este pentru că S-a născut în trupul şi pruncia noastră; Cel fără de patimă după dumnezeire, de bună voie a suferit pentru noi după trup; Cel ce nu fără de voie a lucrat iconomia, ci de bună voie S-a smerit, primind chip de rob. Şi pentru ce l-a primit? Ca să te facă şi pe tine părtaş al slavei. Aceasta o mărturiseşte Pavel, zicând: „Cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Flp. 3:20-21). Primind de bună voie trup de rob şi unindu-se cu trupul, în ce chip a scăpat de suferinţa robului, iar dacă a scăpat, pentru ce a primit pătimaşul chip de rob? Primind chipul de rob, El nu a fugit de suferinţa robului, pentru că a fost ascultător. Stăpânind cerul, El pe pământ S-a făcut supus. Sus fiind Fiu, jos S-a făcut prunc. Continue reading „Sf. Acachie al Melitinei (†438) – Cuvânt rostit la Soborul Ecumenic din Efes”

Sf. Ioan Iacob Hozevitul (†1961): Curajul Credinţei, pildă din Rusia sovietică

006. Sf. Ioan Iacob Hozevitul - Curajul Credinţei, pildă din Rusia sovieticăÎn Ţara Mucenicilor de azi, o femeie ruşinează

pe organele întunericului de la Miazănoapte

În vremea revoluţiei din Rusia, când vrăjmaşii credinţei erau mai sălbatici decât fiarele împotriva celor sfinte, atunci când era oprit cu pedeapsă de moarte ca nimeni să nu poarte sfânta Cruce la gât, a avut loc următoarea întâmplare, pe care mi-a povestit-o un preot care a fost de faţă.

În zilele acelea de groază şi de sălbăticie nemaipomenită mergea cu trenul spre oraşul Tiraspol o femeie evlavioasă.

Cu toată ameninţarea bolşevicilor şi cu toată grozăvia pedepselor care aştepta pe cei nesupuşi ordinelor, evlavioasa femeie nu s-a sfiit nicidecum de legea stăpânirii, ci purta totdeauna o Cruce mare de aur, la gât.

Aceasta era arma şi acoperământul şi mângâierea ei. Era mai bucuroasă să moară, decât să lepede semnul cel de mântuire. Dar săraca fiind obosită din cauza grozăveniilor din vremea nopţii, a adormit În tren.

În vremea asta un mare pungaş, care sta aproape, i-a scos încetişor Crucea care se zărea de sub haină, fără să simtă femeia.

Când s-a trezit ea din somn, prima ei grijă a fost să caute Crucea la gât.

Văzând că lipseşte, a început să plângă şi să întrebe cine i-a luat Crucea. Neafându-se hoţul, ea a tras semnalul de alarmă. Continue reading „Sf. Ioan Iacob Hozevitul (†1961): Curajul Credinţei, pildă din Rusia sovietică”

Protopresbiter Mihail Pomazanski (†1988): Grija Bisericii pentru curăţia învăţăturii creştine

Nota redacţiei: Pr. Mihail Pomazanski a fost unul din cei mai străluciţi teologi dogmatişti ai sec. XX. Textul de mai jos este o sinteză foarte limpede despre natura Bisericii, una făcută în duhul Sfinţilor Părinţi, tocmai din această cauză facem o excepţie de la şirul de texte scrise de Sfinţii Părinţi pe care le-am publicat la noi pe site.

Din primele zile ale existenţei sale, Sfânta Biserică a lui Hristos se îngrijea neobosită ca fiii ei, mădularele ei, să stea cu tărie în curăţia adevărului. „Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr” (III Ioan1:4). „V-am scris aceste puţine lucruri… ca să vă îndemn şi să vă mărturisesc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, în care staţi” – scrie, încheidu-şi epistola sobornicească, Sf. Apostol Petru (I Petru 5:12).

Sf. Apostol Pavel istoriseşte despre sine că, după paisprezece ani de propovăduire, a mers în Ierusalim, potrivit descoperirii, cu Barnaba şi Tit, arătându-le celor de-acolo, îndeosebi celor mai de seamă, bunăvestirea pe care o propovăduia, ca nu cumva să alerge sau să fi alergat în zadar (Gal. 2:2). „Îţi poruncesc să păzeşti porunca fără pată, fără vină… Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase” – îl povăţuieşte repetat pe ucenicul său Timotei (I Tim. 6:13-14; II Tim. 1:13).

Adevărata cale a credinţei, întotdeauna păzită cu amănunt în istoria Bisericii, dintotdeauna era numită cale directă, dreaptă, dreptslăvitoare (Orthodoxia). Apostolul Pavel îl povăţuieşte pe Timotei să se arate înaintea lui Dumnezeu „lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului” (II Tim. 2:15). Continue reading „Protopresbiter Mihail Pomazanski (†1988): Grija Bisericii pentru curăţia învăţăturii creştine”

Sf. Alexandru al Alexandriei (†328): Epistolă Sobornicească despre ereticii arieni

004. Sf. Alexandru al Alexandriei - Epistolă SoborniceascăNota redacţiei: Cu toate că epistola Sfântului Alexandru se referă la arianism şi la vremurile răspânidirii acestei erezii, folosul citirii ei este în a vedea atitudinea pe care Sfinţii Părinţi o aveau faţă de eretici şi erezie. În viitor vom mai publica şi alte asemenea epistole şi scrieri ale Părinţilor.

Iubiţilor şi preacinstiţilor conslujitori, episcopilor întregii Biserici soborniceşti, Alexandru urează tot binele întru Domnul.

Întrucât Biserica sobornicească alcătuieşte un singur trup şi după porunca Dumnezeieştii Scripturi trebuie să păzească „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Ef. 4:3), se cuvine să ne înştiinţăm prin epistole unii pe alţii despre cele ce se petrec la fiecare dintre noi, pentru ca de suferă un mădular sau se bucură, toate celelalte mădulare să sufere sau să se bucure împreună cu el (I Cor. 12:26). În ţara noastră au apărut oameni care merg împotriva legii, luptători împotriva lui Hristos, şi ei învaţă o apostazie care pe bună dreptate poate fi socotită şi numită premergătoare lui antihrist. Eu aş fi vrut să tac despre acestea, gândind că răutatea se va mărgini numai la înşişi apostaţii şi sârguindu-mă în tot felul ca zvonul despre ea, răspândindu-se în alte părţi, să nu-i ducă în rătăcire pe cei simpli. Dar Eusebiu, care este acum episcop al Nicomidiei, închipuindu-şi că asupra lui sunt toate cele ce ţin de Biserică (de aceea a şi lăsat Beritul, îndreptându-şi privirea evlavioasă spre catedra Nicomidiei) şi văzând că nu primeşte nici o împotrivire, i-a primit pe aceşti lepădaţi sub ocrotirea sa şi răspândeşte pretutindeni scrisori în apărarea lor, ca să-i ademenească pe cei simpli şi necercaţi în credinţă în cea mai cumplită erezie luptătoare cu Hristos; de aceea, luând aminte la cele scrise în lege, văd trebuinţa de a opri tăcerea şi de a vă înştiinţa pe voi toţi despre cele întâmplate la noi, ca să-i cunoaşteţi şi pe apostaţi, şi învăţătura lor eretică şi păgubitoare, şi să nu luaţi aminte la cele ce le va scrie Eusebiu. Prin aceşti lepădaţi el vrea acum să-şi înfăptuiască vechea ticluire pe care a ascuns-o o vreme: pe semne el scrie pentru ei, dar într-adevăr arată că făptuieşte astfel pentru propriile scopuri evlavioase. Continue reading „Sf. Alexandru al Alexandriei (†328): Epistolă Sobornicească despre ereticii arieni”

Sf. Ambrozie al Mediolanului (†397): Biserica – Eva tainică

003. Sf. Ambrozie al Mediolanului - Biserica - Eva tainicăMoise ne-a vestit că după ce Dumnezeu l-a făcut pe om, El a creat şi femeia: „Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie” (Fac. 2:21-22).

Această lucrare dumnezeiască mă face să înţeleg ceva mai mult decât cele citite. Apostolul vine în ajutorul căutărilor mele şi atunci când eu nu pot înţelege cuvintele „os din oasele mele şi carne din carnea mea”, sau acestea: „ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său” (Fac. 2:23), el îmi descoperă sensul lor întru Duhul lui Dumnezeu, zicând: „Taina aceasta mare este”. Care taină? „Vor fi amândoi un trup”, „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa” şi iarăşi: „suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Ef. 5:30-32). Cine-i omul acela, pentru care femeia îşi lasă părinţii? Cea care îşi lasă părinţii este Biserica, adunată fiind din popoarele păgâne, Biserica cea care a primit cuvântul proorocesc: „uită poporul tău şi casa părintelui tău” (Ps. 44:12). Cine este omul acela, dacă nu Cel despre Care spunea Ioan Botezătorul: „Cel care vine după mine a fost înaintea mea” (Ioan 1:15)? Din pieptul Său, în timp ce dormea, Dumnezeu a luat o coastă, căci anume El şi dormea, şi se odihnea, şi a înviat, căci Domnul L-a primit. Dar ce fel de coastă este aceea, dacă nu puterea, virtutea? Când ostaşul a împuns coasta Lui, au curs de acolo îndată sânge şi apă pentru viaţa lumii. Aceasta e virtutea, aceasta e viaţa lumii – iată ce este coasta lui Hristos. Coasta noului Adam, căci întâiul Adam a fost făcut cu suflet viu, iar al doilea este Duhul de viaţă făcător. Acest al doilea Adam e Hristos, iar coasta lui Hristos este viaţa Bisericii. De aceea noi suntem mădularele Trupului Său, alcătuiţi din trupul Său şi din oasele Sale. Continue reading „Sf. Ambrozie al Mediolanului (†397): Biserica – Eva tainică”

Sf. Vasile cel Mare (†379): Despre Predania nescrisă a Bisericii

002. Sf. Vasile cel Mare - Despre Predania BisericiiDintre dogmele păstrate de Biserică, pe unele le avem din învăţătura scrisă, iar pe altele le-am primit din tradiţia apostolilor. Ambele au aceeaşi putere pentru credinţă. Şi oricine are o iniţiere cât de mică în chestiunile bisericeşti – nu se va împotrivi. Fiindcă, dacă am încerca să lăsăm la o parte obiceiurile (care n-au temei) scris, ca şi când n-ar avea mare însemnătate, am greşi, păgubind Evanghelia în cele esenţiale.

Să amintesc de primul şi cel mai obişnuit exemplu: ce temei scris au cei care nădăjduiesc întru numele Domnului nostru Iisus Hristos să se însemneze cu semnul crucii? Din ce scriere am învăţat să ne întoarcem spre răsărit în timpul rugăciunii? Care dintre sfinţi ne-a lăsat în scris cuvintele epiclezei, (care se rostesc) în timpul sfinţirii pâinii (sfintei) Euharistii şi al potirului binecuvântării? Nu ne mulţumim cu acele (cuvinte), pe care le aminteşte Apostolul sau Evanghelia (şi de aceea) înainte şi după Euharistie zicem şi altele, pentru că ştim din învăţătura nescrisă că au mare putere în săvârşirea tainei. În virtutea căror scrieri binecuvântăm apa botezului, untdelemnului ungerii şi pe cel care se botează? Nu în virtutea tradiţiei (transmise) în chip tainic? În care scriere avem temei pentru ungerea cu untdelemn? Obiceiul de a afunda de trei ori pe omul (care se botează) de unde îl avem? Şi celelalte obiceiuri legate de botez, cum este lepădarea de satan şi de îngerii lui, în care scriere (îşi au temeiul)? Nu (provin toate acestea) din învăţătura părinţilor noştri păstrată în taină, care bine au ştiut că prin tăcere se păstrează caracterul sfânt al tainelor? Continue reading „Sf. Vasile cel Mare (†379): Despre Predania nescrisă a Bisericii”

Sf. Filaret de New-York (†1985): Adevărul – mai scump ca orice

001. Sf. Filaret de New-York - Adevărul - mai scump ca oriceNoi cunoaştem din istoria culturii, că în trecutul precreştin îndepărtat în Grecia antică erau mulţi savanţi şi filosofi înţelepţi; era genialul filosof Platon, era ucenicul său, nu mai puţin genial, Aristotel. Iată că este cunoscut că ucenicul genial al învăţătorului genial a mers pe o cale proprie în filozofie, şi, devenind un gânditor desinestătător, la tot pasul îi făcea reproşuri marelui său învăţător. Iar când a fost întrebat: „Aristotel, de ce îi faci reproşuri învăţătorului tău? Nu eşti de acord cu el?”, Aristotel a dat binecunoscutul său răspuns: „Platon îmi este scump, dar mai scump mi-e adevărul”. Atunci când noi auzim vestirea patimilor Domnului nostru, auzim cum Hristos Mântuitorul, chiar şi în acele clipe cumplite pentru El, nu Se gândea la Sine, ci la sufletul omenesc, la chemarea acestuia spre cunoaşterea Adevărului. Şi când El era la judecată la judecătorul Său, păgânul Pilat, i s-a adresat şi lui cu cuvintele bunăvestirii Sale: „Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (Ioan 18:37). E cunoscut răspunsul nepăsător şi neîncrezător al lui Pilat: „Ce este Adevărul?” (Ioan 18:38) – chiar, ce este Adevărul? Există el, unde-i el? Poate nici nu există deloc!… Cât de plin de necredinţă şi nepăsare faţă de adevăr era păgânul Pilat…

Când noi ascultăm acum aceste slujbe minunate, când ne pregătim să sărutăm de Viaţă Făcătoarea Cruce – luaţi aminte că pe această Cruce a fost răstignit Adevărul însângerat. Tragedia lui Pilat era aceea că în clipele în care el punea întrebarea „Ce este Adevărul?” – Adevărul stătea chiar în faţa lui! Hristos Mântuitorul spunea despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). În faţa lui Pilat stătea Răspunsul întrupat, dar inima împietrită a păgânului nu simţea asta, el nu a pătruns în realitatea Adevărului şi L-a dat răutăţii fariseilor spre răstignire. Şi iată, Adevărul însângerat şi răstignit pe Cruce. Iată ce au făcut cu El oamenii!… Continue reading „Sf. Filaret de New-York (†1985): Adevărul – mai scump ca orice”