Protopresbiter Mihail Pomazanski (†1988): Grija Bisericii pentru curăţia învăţăturii creştine

Nota redacţiei: Pr. Mihail Pomazanski a fost unul din cei mai străluciţi teologi dogmatişti ai sec. XX. Textul de mai jos este o sinteză foarte limpede despre natura Bisericii, una făcută în duhul Sfinţilor Părinţi, tocmai din această cauză facem o excepţie de la şirul de texte scrise de Sfinţii Părinţi pe care le-am publicat la noi pe site.

Din primele zile ale existenţei sale, Sfânta Biserică a lui Hristos se îngrijea neobosită ca fiii ei, mădularele ei, să stea cu tărie în curăţia adevărului. „Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr” (III Ioan1:4). „V-am scris aceste puţine lucruri… ca să vă îndemn şi să vă mărturisesc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, în care staţi” – scrie, încheidu-şi epistola sobornicească, Sf. Apostol Petru (I Petru 5:12).

Sf. Apostol Pavel istoriseşte despre sine că, după paisprezece ani de propovăduire, a mers în Ierusalim, potrivit descoperirii, cu Barnaba şi Tit, arătându-le celor de-acolo, îndeosebi celor mai de seamă, bunăvestirea pe care o propovăduia, ca nu cumva să alerge sau să fi alergat în zadar (Gal. 2:2). „Îţi poruncesc să păzeşti porunca fără pată, fără vină… Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase” – îl povăţuieşte repetat pe ucenicul său Timotei (I Tim. 6:13-14; II Tim. 1:13).

Adevărata cale a credinţei, întotdeauna păzită cu amănunt în istoria Bisericii, dintotdeauna era numită cale directă, dreaptă, dreptslăvitoare (Orthodoxia). Apostolul Pavel îl povăţuieşte pe Timotei să se arate înaintea lui Dumnezeu „lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului” (II Tim. 2:15). Continue reading „Protopresbiter Mihail Pomazanski (†1988): Grija Bisericii pentru curăţia învăţăturii creştine”