Povestire istorică folositoare şi în multe privinţe înduioşătoare despre o arătare, pe care văzând-o o dată un oarecare Sarazin a crezut, făcându-se mucenic pentru Domnul nostru Iisus Hristos
- Comandantul de oşti Nicolae, numit şi Iulas, îmi povestea că în oraşul său, pe care Sarazinii în limba lor îl numesc „Oraşul vinului”[1], a trimis Amerumnes[2] Sirianul pe o rudenie a sa pentru îndeplinirea unor însărcinări în tabăra pomenită.
- Acolo este o mare biserică, veche şi minunată, închinată sfântului şi întru tot slăvitului Gheorghe. Când sarazinul a văzut-o din depărtare, le-a poruncit slugilor să ducă lucrurile sale în biserică, după care să ducă acolo şi douăsprezece cămile, ca să urmărească de la înălţime hrănirea lor.
- Atunci iereii acelei biserici cinstite cu evlavie au început să-l roage (pe comandantul sarazin), spunând: „Stăpâne! Să nu faci asta, căci aici e biserica lui Dumnezeu; nu fi neglijent cu asta şi nu permite să fie puse cămilele în sfântul altar dumnezeiesc.” Dar Sarazinul neînduplecat şi nesăbuit n-a vrut să ia aminte la rugăminţile presbiterilor, spunând slugilor în limba arabă: „De ce nu faceţi ce vi s-a poruncit?” Şi îndată robii săi au făcut ceea ce li s-a spus. Şi iată, după rânduiala lui Dumnezeu, cămilele intrate au căzut toate şi şi-au dat duhul. Văzând această minune uimitoare, Sarazinul a rămas uluit şi le-a poruncit slugilor să scoată hoiturile cămilelor şi să le ducă departe de biserică. Slugilor au făcut asemenea.
- Dar fiindcă în ziua aceea era sărbătoare şi se apropia timpul (slujirii) dumnezeieştii liturghii, preotul, vrând să înceapă dumnezeiasca proscomidie, s-a temut să înceapă săvârşirea jertfei nesângeroase în prezenţa Sarazinului. Dar un alt preot, conslujitorul său, i-a spus celui ce trebuia să slujească: „Nu te teme! Oare nu ai văzut uimitoarea minune? De ce să te înfricoşezi?” Atunci iereul pomenit a început neînfricat sfânta proscomidie.
- Văzând asta, Sarazinul a vrut să urmărească ce va face preotul. Astfel, când iereul a început dumnezeiasca proscomidie şi a luat pâinea pentru pregătirea jertfei nesângeroase, Sarazinul a văzut că acela a luat în mâni un prunc şi a început să-l împungă, vărsându-i şi amestecându-i sângele în potir, iar trupul sfărâmându-l şi punându-l pe disc.
Continue reading „Sf. Grigorie Decapolitul (†842) – Pilda unui musulman ce s-a botezat”