Sf. Ciprian al Cartaginei (†258): Epistolă către Corneliu despre nerecunoaşterea lui Novaţian ca episcop

Ciprian fratelui Corneliu cu urări de sănătate,

Au venit la noi, cel mai iubit dintre frați, trimișii lui Novațian, Maxim preotul, diaconul Avghend și un oarecare Matei și Longhin. IarCiprian al Cartaginei noi aflând, atât din scrisoarea ce au adus-o ei cât și din vorbele și asigurările lor, că Novațian este pus episcop, fiind uimiți de nedreptatea nelegiuitei hirotonii făcute ca fiind străină Bisericii sobornicești, am hotărât din acel moment să întrerupem comuniunea cu ei, depărtând și respingând pentru o vreme încăpăținatele și arogantele lor mărturii. Eu dimpreună cu mulțimea conslujitorilor ce au sosit la mine, așteptam întoarcerea prietenilor noștri, ce au fost de curând trimiși la tine și ceilalți coepiscopi, care au fost la hirotonia ta, Caldoniu și Fortunat, ca atunci când se vor întoarce și ne vor zice cu exactitate despre cele întâmplate cu o mai mare putere și claritate să dăm pe față nelegiuirea părții adversare. Între timp, au sosit prietenii noștri Pompei și Ștefan, care pentru lămurirea noastră în legătură cu lucrurile petrecute acolo, în măsura demnității și credinței lor, ne-au comunicat așa indicații și mărturii că nu a mai fost nevoie să ascultăm trimișii lui Novațian, și atunci când acești trimiși, pronunțând în adunarea creștinilor hule și vorbe tulburătoare, fără de încetare cereau de la noi și de la popor să ascultăm acea învinuire pe care ei aveau să o arate și demonstreze; noi am socotit mai prejos de demnitatea noastră să permitem ca bunul nume a prietenului nostru, care a fost deja ales și hirotonit învrednicindu-se de laude și recunoaștere din partea multor, să fie în continuare ponegrit de spurcatele guri a invidioșilor. Ar fi prea mult să pun în scrisoare toate dezmințirile, dovezile și demonstrările în adresa lor pentru erezia ce au făcut-o prin aceată nepermisă încercare; toate particularitățile cu de amănuntul despre aceasta le veți afla de la preotul nostru Primitiv, când el va sosi la voi. Având în vedere că ei, nevrând să lase frenetica obraznicie, se întăresc aici în a ademeni mădularele lui Hristos în schismă, și a sfâșia trupul Bisericii sobornicești, – mergând din casă în casă, iar în unele regiuni din oraș în oraș, pentru a găsi pe cei ce vor participa la încăpăținarea și rătăcirea lor; noi le-am răspuns deja o dată dar nu încetăm în a aduce aminte: că să afle că este nelegiuit lucru să-ți lepezi mama; pentru ca să cunoască și să înțeleagă, că nici într-un fel nu se poate pune un alt episcop când acesta a fost pus deja o dată și este primit după mărturia și judecata conslujitorilor și a poporului, și de aceea, de vor să păstreze pacea și credința, dacă se recunosc pe sine a fi lucrători a Evangheliei lui Hristos, să se întroarcă întâi în Biserică.

Îți doresc iubite frate să fii tot timpul sănătos.

Epistolă scrisă în anul 816

IV.5. „Ecumenismul e o părere privată a episcopului şi nu ne afectează”

Precum toată lucrarea are început şi se încununează cu un sfâşit spre care ţinteşte de la bun început, asemenea şi lucrarea lepădării de credinţă şi a contaminării cu erezia se finalizează cu hule nemaipomenite şi învăţături străine pentru un creştin binecredincios, cu toate că de la început se arăta drept învăţătură iubitoare de oameni şi de adevăr. Astfel şi această afirmaţie caraghioasă precum că apostazia episcopului nu primejduieşte mântuirea celor păstoriţi şi că ecumenismul este o părere privată a episcopului şi nu ne afectează, poate fi numită pe bună dreptate rodul copt al ereziei ecumeniste. Asemenea şi unii ce cred în acest chip, pe bună dreptate pot fi numiţii fii credincioşi ai ereziei, pentru că precum aceea neagă existenţa Bisericii şi a adevărului care există doar în Biserica Ortodoxă, aşa şi ei îndreznesc să nesocotească existenţa Bisericii şi a întregii lucrări de mântuire a neamului omenesc. Oare s-a mai văzut undeva să fie într-atât de tare dispreţuită credinţa şi învătura ortodoxă, ca cel ce se socoate ortodox să nesocotească şi Biserica, şi mântuirea născocind astfel de eresuri? Poate oare exista frunza fără de ramură, sau ramura fără de tulpină, sau tulpina fără de rădăcini? Cum zici dar că e uscată creanga, iar frunza ce crește pe ea rămîne a fi verde și sănătoasă, sau că e otrăvit izvorul și tu, știind acest lucru, te adapi din el, crezând că pentru dreapta ta credință te va ține Domnul viu? Nu va fi oare acest lucru asemenea celui pentru care Mântuitorul a răspuns: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău” (Lc. 4:12), aşa încât să te faci vinovat și mort din cauza încălcării poruncii despre care ai fost inștiințat, precum și cel alungat din grădina Edenului. Continue reading „IV.5. „Ecumenismul e o părere privată a episcopului şi nu ne afectează””