Sf. Dionisie Areopagitul (†96): În ei (în ierarhi) lucrează și preoția

Despre Ierarhia Bisericească, Capitolul V, Despre sfințirile preoțești (despre treptele, puterile și lucrările lor), §4-6

Legea a tot sfântă a dumnezeieștii obârșii este aceasta:Dionisie cele de al doilea să fie înălțate de cele dintâi spre a tot dumnezeiasca lumină. Căci oare nu vedem și substanțele sensibile ale elementelor că pătrund mai întâi în cele ce sunt mai înrudite și prin acelea își trec lucrarea lor spre altele? În mod cuvenit deci obârșia și temeiul întregii bunei orânduiri nevăzute și văzute îngăduie razelor lucrărilor dumnezeiești să coboare la primele minți mai asemănătoare cu Dumnezeu și prin acelea, ca prin mințile cele mai străvezii și mai capabile de împărtășire și transmitere a luminii, ca să lumineze și pe cele inferioare, pe măsura lor. Deci și acestor prime văzătoare de Dumnezeu le aparține să arate cu îmbelșugare celor de al doilea, corespunzător relației între ele, vederile dumnezeiești văzute cu sfințenie de ele; le aparține lor, care au fost bine inițiate în toate cele dumnezeiești ale treptei lor ierarhice să inițieze ( pe cei de al doilea) în acestea cu știință, prin lucrarea sfințitoare (desăvârșitoare), după ce au luat puterea lucrării desăvârșitoare a inițierii și să transmită după vrednicie cele sfinte le aparține celor care s-au împărtășit cu știința și cu deplinătatea de desăvârșire preoțească.

Deci treapta dumnezeiască a ierarhilor este prima dintre treptele văzătoare de Dumnezeu; ea este cea mai de vârf și totodată ultima. Căci de fapt în ea se împlinește și se desăvârșește tot ordinul ierarhiei celei pentru noi. Fiindcă, precum vedem, toată ierarhia își are culmea în Iisus, așa și pe fiecare treaptă a ei, își are culmea în propriul ierarh purtător de Dumnezeu. Iar puterea treptei ierarhului pătrunde în toate sfintele întregimi și lucrează prin sfințitele trepte tainele ierarhiei sale. În mod deosebit însă legea dumnezeiască i-a rânduit ei, deosebit de celelalte trepte, împlinirea lucrărilor sfințitoare (mai) dumnezeiești. Iar acestea sunt chipurile lucrărilor desăvărșitoare ale puterii dumnezeieștii obârșii, care se arată în toate simboalele cele mai dumnezeiești și în toate orânduirile cele sfinte. Continue reading „Sf. Dionisie Areopagitul (†96): În ei (în ierarhi) lucrează și preoția”

George Racoveanu (†1967): Sobor a toată lumea, sobor ecumenic, ecumenicitate

011. George Racoveanu - Sobor a toată lumea, sobor ecumenic, ecumenicitateNota redacţiei: mai facem o mică abatere de la principiul de a publica numai scrierile Sfinţilor Bisericii, întrucât textul de mai jos exprimă învăţătura ortodoxă despre ce este un Sobor Ecumenic, cu atât mai mult că acest subiect devine tot mai actual în contextul convocării sinodului din 2016 de la Constantinopol.

În congresul profesorilor Facultăţilor de Teologie ortodoxă din toată lumea, ţinut la Atena, la începutul lui Decembrie trecut, s-a pus problema convocării „unui Sinod Ecumenic”. La o înţelegere nu s-a putut ajunge. Marea majoritate a profesorilor a fost de părere că o convocare a Soborului „Ecumenic” (al optulea pentru noi) nu este cu putinţă.

Între argumentele aduse împotriva ţinerii soborului a fost mai ales acela că noi, ortodocşii, fiind „numai o parte din creştinătate”, n-am putea realiza „cantitativ” ecumenicitatea. Şi aşa, iată-ne în faţa concepţiei despre ecumenicitate a deţinătorilor oficiali ai ştiinţei teologice.

Concepţia asta aritmetică a ecumenicităţii e străină duhului Ortodoxiei. Străină şi primejdioasă. Ea vădeşte pierderea sensului lucrurilor. Din lenevire pentru smerita cugetare; din lipsă de contact cu realităţile vii ale credinţei ortodoxe.

Pentru a ajunge la dreapta înţelegere a ecumenicităţii vom cerceta aici unele fapte. Şi aşa vom putea înţelege prin ce se defineşte ecumenicitatea unui sobor: prin numărul episcopilor participanţi? Prin reprezentarea lor la sobor? Prin proporţia justă a acestei reprezentări? Prin participarea tuturor bisericilor la sobor? Sau prin altceva?

1. Numărul. Din mulţimea de soboare ţinute între anii 160 şi 787 pe întreg pământul lumii creştine, Biserica cunoaşte numai şapte Soboare Ecumenice. La Soborul I Ecumenic (Niceea, 325) au fost de faţă între 259 şi 318 Părinţi. La Soborul II (Constantinopol, 381) au fost 150 episcopi. La Soborul III (Efes, 431) au fost vreo 200. La Soborul IV (Calcedon, 451), peste 600 (630). La Soborul V (Constantinopol, 553) au fost faţă, la şedinţa ultimă, 164. La Soborul VI (Constantinopol, 681) au fost prezenţi 174. La Soborul VII (Niceea, 787) au luat parte între 330-367 episcopi. Prin urmare, numărul părinţilor care au venit la cele şapte soboare ecumenice se mişcă între 150 şi 600. Dar asta însemnează că nu au participat toţi episcopii Bisericii, fiindcă numărul acestora era cu mult mai mare. Noi ştim că atunci când Vasilisc anulează hotărârea Soborului de la Calcedon şi proclamă monofizitismul drept dreaptă credinţă, enciclica lui monofizită are „consimţământul a vreo 500 de episcopi”. Iar când Leon I pune să întrebe, în anul 458, pe toţi episcopii despre ortodoxia Soborului de la Calcedon, „peste 1600 episcopi se pronunţă pentru”. Continue reading „George Racoveanu (†1967): Sobor a toată lumea, sobor ecumenic, ecumenicitate”

Protopresbiter Mihail Pomazanski (†1988): Grija Bisericii pentru curăţia învăţăturii creştine

Nota redacţiei: Pr. Mihail Pomazanski a fost unul din cei mai străluciţi teologi dogmatişti ai sec. XX. Textul de mai jos este o sinteză foarte limpede despre natura Bisericii, una făcută în duhul Sfinţilor Părinţi, tocmai din această cauză facem o excepţie de la şirul de texte scrise de Sfinţii Părinţi pe care le-am publicat la noi pe site.

Din primele zile ale existenţei sale, Sfânta Biserică a lui Hristos se îngrijea neobosită ca fiii ei, mădularele ei, să stea cu tărie în curăţia adevărului. „Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr” (III Ioan1:4). „V-am scris aceste puţine lucruri… ca să vă îndemn şi să vă mărturisesc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, în care staţi” – scrie, încheidu-şi epistola sobornicească, Sf. Apostol Petru (I Petru 5:12).

Sf. Apostol Pavel istoriseşte despre sine că, după paisprezece ani de propovăduire, a mers în Ierusalim, potrivit descoperirii, cu Barnaba şi Tit, arătându-le celor de-acolo, îndeosebi celor mai de seamă, bunăvestirea pe care o propovăduia, ca nu cumva să alerge sau să fi alergat în zadar (Gal. 2:2). „Îţi poruncesc să păzeşti porunca fără pată, fără vină… Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase” – îl povăţuieşte repetat pe ucenicul său Timotei (I Tim. 6:13-14; II Tim. 1:13).

Adevărata cale a credinţei, întotdeauna păzită cu amănunt în istoria Bisericii, dintotdeauna era numită cale directă, dreaptă, dreptslăvitoare (Orthodoxia). Apostolul Pavel îl povăţuieşte pe Timotei să se arate înaintea lui Dumnezeu „lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului” (II Tim. 2:15). Continue reading „Protopresbiter Mihail Pomazanski (†1988): Grija Bisericii pentru curăţia învăţăturii creştine”

Sf. Ambrozie al Mediolanului (†397): Biserica – Eva tainică

003. Sf. Ambrozie al Mediolanului - Biserica - Eva tainicăMoise ne-a vestit că după ce Dumnezeu l-a făcut pe om, El a creat şi femeia: „Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie” (Fac. 2:21-22).

Această lucrare dumnezeiască mă face să înţeleg ceva mai mult decât cele citite. Apostolul vine în ajutorul căutărilor mele şi atunci când eu nu pot înţelege cuvintele „os din oasele mele şi carne din carnea mea”, sau acestea: „ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său” (Fac. 2:23), el îmi descoperă sensul lor întru Duhul lui Dumnezeu, zicând: „Taina aceasta mare este”. Care taină? „Vor fi amândoi un trup”, „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa” şi iarăşi: „suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Ef. 5:30-32). Cine-i omul acela, pentru care femeia îşi lasă părinţii? Cea care îşi lasă părinţii este Biserica, adunată fiind din popoarele păgâne, Biserica cea care a primit cuvântul proorocesc: „uită poporul tău şi casa părintelui tău” (Ps. 44:12). Cine este omul acela, dacă nu Cel despre Care spunea Ioan Botezătorul: „Cel care vine după mine a fost înaintea mea” (Ioan 1:15)? Din pieptul Său, în timp ce dormea, Dumnezeu a luat o coastă, căci anume El şi dormea, şi se odihnea, şi a înviat, căci Domnul L-a primit. Dar ce fel de coastă este aceea, dacă nu puterea, virtutea? Când ostaşul a împuns coasta Lui, au curs de acolo îndată sânge şi apă pentru viaţa lumii. Aceasta e virtutea, aceasta e viaţa lumii – iată ce este coasta lui Hristos. Coasta noului Adam, căci întâiul Adam a fost făcut cu suflet viu, iar al doilea este Duhul de viaţă făcător. Acest al doilea Adam e Hristos, iar coasta lui Hristos este viaţa Bisericii. De aceea noi suntem mădularele Trupului Său, alcătuiţi din trupul Său şi din oasele Sale. Continue reading „Sf. Ambrozie al Mediolanului (†397): Biserica – Eva tainică”