II.1. Ecumenismul până în 1948

Se înţelege că acceptării şi răspândirii unei astfel de erezii, cum este ecumenismul, i-a fost premergătoare o perioadă de slăbire a credinţei, când creştinii au început a iubi întunericul mai mult decât Lumina, căci faptele lor erau rele (Ioan 3:19). În 1864, deja despre starea din acea perioadă, Sf. Ignatie Briancianinov scria: „Lepădarea de credinţă a început de la un timp să se săvârşească foarte repede, liber şi deschis. Urmările trebuie să fie cele mai triste”[1].

Pentru prima dată o iniţiativă de unire a creştinilor a fost făcută în enciclica Patriarhiei Ecumenice din 1902 adresată tuturor bisericilor ortodoxe, în care se spune că „trebuie să acordăm o atenţie deosebită posibilităţii de a pregăti drumul care duce spre acest scop [unirea tuturor creştinilor – n.n.] şi de a găsi puncte de întâlnire şi interacţiune, sau chiar să închidem ochii în faţa unor neregularităţi până la îndeplinirea acestei sarcini38, adăugându-se în continuare că „nu mai puţină atenţie merită, după părerea noastră, problema calendarului comun […] Luăm în consideraţie schimbarea Paştelui nostru eclezial după înţelegerile comune necesare”[2].

Acesta a fost primul document oficial care a abordat subiectul implicării bisericilor ortodoxe în mişcarea ecumenistă. Totuşi, trebuie să menţionam că această enciclică a avut caracter consultativ şi nu decizional, cerându-se în acest fel părerile celorlalte biserici locale cu privire la acest subiect. Cu toate acestea, însăşi disponibilitatea de a închide ochii şi de a lua în consideraţie schimbarea calendarului şi a datei Paştelui ortodox arată că pornirile ecumeniste, chiar de la începutul lor, deloc n-au avut caracterul de mărturisire a Ortodoxiei în faţa neortodocşilor, aşa cum se pretinde. Continue reading „II.1. Ecumenismul până în 1948”

II.2. Instituţiile ecumeniste şi relaţiile cu catolicismul

Mişcarea ecumenistă şi-a continuat dezvoltarea după o întrerupere cauzată de cel de-al doilea război mondial. În toamna lui 1948, la Amsterdam, urma să aibă loc prima adunare generală a Consiliului mondial al bisericilor, în organizarea căreia un rol important l-a avut noul Patriarh ecumenic, Atenagoras (1948-1972), care avea să devină şi unul dintre cei mai înverşunaţi ecumenişti ai sec.XX. Rolul acestei organizaţii a fost bine definit într-o epistolă a Patriarhiei Ecumenice: „Consiliul Mondial al Bisericilor este o expresie concretă şi o formă organizată a mişcării ecumeniste”[1].

La adunarea generală de la Amsterdam au fost invitate toate bisericile ortodoxe locale. În luna iulie a aceluiaşi an, la Moscova, a avut loc o conferinţă pan-ortodoxă, la care s-a pus în discuţie şi participarea bisericilor ortodoxe la această adunare.

În rapoartele privitoare la CMB prezentate acolo s-a subliniat influenţa politică în această organizaţie (vorbim despre începutul războiului rece) şi chiar s-a menţionat că există dovezi ale implicării masoneriei în mişcarea ecumenistă[2], motive pentru care s-a decis ca bisericile ortodoxe să nu participe la adunarea generală a CMB. Patriarhul Kiril (Gundeaev), în cartea despre care am pomenit, afirmă că această decizie s-a luat sub presiunile factorului politic sovietic şi că de fapt deschiderea bisericilor spre ecumenism rămânea vie şi reală[3]. Continue reading „II.2. Instituţiile ecumeniste şi relaţiile cu catolicismul”

II.4. Ecumenismul în documente oficiale – indice cronologic

În următoarele documente oficiale, fie elaborate, fie adoptate de bisericile ortodoxe, sunt afirmate ereziile ecumeniste:

1920 – Enciclica Patriarhiei Ecumenice „Către bisericile lui Hristos de pretutindeni”

1950 – Declaraţia de la Toronto (CMB)

1965 – Declaraţia comună catolico-ortodoxă de ridicare reciprocă a anatemelor

1969, 16 decembrie – Decizia Patriarhiei Moscovei cu privire la încuviinţarea împărtăşirii catolicilor şi lipovenilor

1973 – Epistola Patriarhiei Ecumenice cu ocazia celei de-a 25 aniversare a CMB

1975 – Declaraţia delegaţilor ortodocşi la Adunarea generală a CMB de la Nairobi

1975 – Raportul „Lupta Bisericii pentru dreptate şi unitate” – Contribuţia Ortodoxă în Nairobi (CMB)

1976 – Raportul sinodal al Patriarhiei Moscovei despre a V-a Adunare Generală a CMB şi rezultatele sale

1977 – Documentul final al Consultării teologilor ortodocşi: „Natura ecumenistă a mărturisirii ortodoxe”, Mănăstirea Noul Valaam

1982 – Botez, Euharistie, Preoţie (Baptism, Eucharist, Ministry – CMB)

1986 – Raportul celei de-a treia consultaţii pan-ortodoxe pre-sinodale: „Biserica Ortodoxă şi mişcarea ecumenistă”, Chambesy

1988 – Raportul Consultaţiei Bisericilor Ortodoxe de Răsărit şi Vechi Orientale

1991, 12 noiembrie – Enciclica Patriarhului Antiohiei Ignatie IV

1991 – Declaraţia delegaţilor ortodocşi la adunarea generală a CMB de la Canberra

1991 – Raportul „Bisericile Ortodoxe şi Consiliul Mondial al Bisericilor”, Chambesy

1989-1993 – Declaraţiile de la Chambesy

1993 – Declaraţia de la Balamand

2000 – Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie

2001 – Charta oecumenica (CBE)

2006 – Documentul summit’ului liderilor religioşi de la Moscova

2007 – Declaraţia de la Ravenna

2013 – Declaraţia de unitate de la Busan (CMB)