II.2. Instituţiile ecumeniste şi relaţiile cu catolicismul

Mişcarea ecumenistă şi-a continuat dezvoltarea după o întrerupere cauzată de cel de-al doilea război mondial. În toamna lui 1948, la Amsterdam, urma să aibă loc prima adunare generală a Consiliului mondial al bisericilor, în organizarea căreia un rol important l-a avut noul Patriarh ecumenic, Atenagoras (1948-1972), care avea să devină şi unul dintre cei mai înverşunaţi ecumenişti ai sec.XX. Rolul acestei organizaţii a fost bine definit într-o epistolă a Patriarhiei Ecumenice: „Consiliul Mondial al Bisericilor este o expresie concretă şi o formă organizată a mişcării ecumeniste”[1].

La adunarea generală de la Amsterdam au fost invitate toate bisericile ortodoxe locale. În luna iulie a aceluiaşi an, la Moscova, a avut loc o conferinţă pan-ortodoxă, la care s-a pus în discuţie şi participarea bisericilor ortodoxe la această adunare.

În rapoartele privitoare la CMB prezentate acolo s-a subliniat influenţa politică în această organizaţie (vorbim despre începutul războiului rece) şi chiar s-a menţionat că există dovezi ale implicării masoneriei în mişcarea ecumenistă[2], motive pentru care s-a decis ca bisericile ortodoxe să nu participe la adunarea generală a CMB. Patriarhul Kiril (Gundeaev), în cartea despre care am pomenit, afirmă că această decizie s-a luat sub presiunile factorului politic sovietic şi că de fapt deschiderea bisericilor spre ecumenism rămânea vie şi reală[3]. Continue reading „II.2. Instituţiile ecumeniste şi relaţiile cu catolicismul”