Sfinţii Părinţi în faţa ereziei

Sfântul Irineu al Lyonului († 202): Despre eretici și erezie

23 martie 2016

1. Întrucât anumiți oameni lasă adevărul la o parte irineuși aduc  cuvinte mincinoase și genealogii deșarte (Tit 3, 9), care, după cum zice Apostolul, sunt „mai degrabă certuri, decât buna luminare, care este în credință” (I Tim. 1, 4) și, prin aceste înțelegeri construiesc planuri rele, drumuri „credibile” pentru acele minți fără experiență și care cad în plasa lor, eu m-am simțit constrâns, dragul meu prieten, să compun tratatele următoare, pentru a expune și a contracara mașinațiile lor.

Acei oameni, care falsifică cărțile lui Dumnezeu, se arată pe ei înșiși a fi răi interpreți ai cuvintelor bune ale Revelației. Ei răstoarnă credința multora, prin demersul lor, sub pretenția unei învățături superioare, dela Cel, Care înconjoară și împodobește universul; dacă, într-adevăr, ei au ceva mai mult sau sublim de arătat, decât Dumnezeu, Care a creat cerul și pământul și toate lucrurile care sunt în ele.

Prin înțelegeri aparent veridice și cuvinte, care par plauzibile, aceștia ispitesc, în mod viclean, pe cei simpli cu înțelegerea, care întreabă despre sistemul lor de gândire. Însă nu e nicidecum greu să-i distrugi, când ei inițiază pe aceia în păreri necredincioase și pline de blasfemii, ca acelea despre Demiurg. Căci și numai acestea singure sunt neputincioase și, referindu-ne la ele, putem să distingem falsitatea de adevăr.

2. Căci, într-adevăr, eroarea nu este niciodată o simplă diformitate, numai dacă, fiind astfel expusă, va fi, prin aceasta, ușor de găsit. Ci este împodobită viclean, într-o haină atractivă, așa încât, prin forma exterioară, face să pară mai adevărată lipsa de experiență(oricât de ridicolă ar părea această expresie), decât adevărul însuși. (mai mult…)

Scrisoarea Papei Ioan VIII (†882) către Sf. Fotie cel Mare (†893) despre Filioque

27 februarie 2016

021. Papa Ioan VIIIVă este cunoscut că trimisul vostru, vorbind cu noi asupra Crezului, a găsit că îl ţinem aşa cum l-am primit de la început, fără a adăuga sau a scoate ceva din el, căci cunoaştem aspra pedeapsă ce merită cel ce ar cuteza a se atinge de el. Astfel, pentru a vă linişti asupra acestei pricini care a fost pentru Biserică o piatră de poticnire, noi vă declarăm încă o dată că nu numai că îl rostim astfel, dar că osândim chiar pe cei ce, în nebunia lor, au avut cutezarea a lucra altminteri decât la început, drept călcători ai cuvântului dumnezeiesc şi măsluitori ai învăţăturii lui Iisus Hristos, a Apostolilor şi a Părinţilor care ne-au predat Crezul prin sinoade. Noi declarăm că partea lor este cea a lui Iuda, pentru că au lucrat ca şi el, fiindcă dacă ei nu dau morţii însuşi trupul Domnului, totuşi sfâşie pe credincioşii lui Dumnezeu, care sunt mădularele Domnului, prin mijlocirea schismei, dându-i pe ei ca şi pe dânşii morţii veşnice, după cum a făcut nevrednicul ucenic. Socotesc, cu toate acestea, că Preasfinţia Voastră, care este plin de înţelepciune, nu poate să nu cunoască că nu este lesne a face să se primească această părere de toţi episcopii noştri şi a schimba în puţin timp un obicei atât de însemnat care a prins rădăcină atâţia ani. Pentru aceasta noi credem că nu trebuie a sili pe nimenea să părăsească acest adaos făcut la Crez, ci că trebuie a lucra cu cumpătare şi înţelepciune, îndemnând puţin câte puţin a se părăsi această hulire. (…) Se cuvine deci ca Preasfinţia Voastră să nu se smintească prea tare de noi şi să nu se depărteze de sănătoasa parte a trupului Bisericii noastre, ci să lucreze cu râvnă, prin blândeţea şi chibzuinţa sa, la întoarcerea celor ce s-au depărtat de la adevăr, spre a merita cu noi răsplata făgăduită. Închinăciune în Domnul, frate catholic, şi după vrednicie cinstit!

Sursa: Stâlpii Ortodoxiei. Sfântul Fotie cel Mare. Sfântul Marcu Evghenicul. Sfântul Grigorie Palama. ed. Egumeniţa, 2008, pag. 88-89

Sf. Teodor Studitul (†826): Epistolă către fiul Thaleleu

30 iunie 2015

020. Sf. Teodor StuditulBine ai făcut, fiule iubit, că mi-ai trimis scrisoarea. Ai arătat astfel credinţa şi dragostea ta. Dar pentru ce-mi aduci laude la care nu sunt deloc părtaş? Oare nu ştii tu că sunt păcătos şi neiscusit în cuvânt? Dar dragostea e prea şireată şi îi face pe cei ce iubesc să le atribuie altora ceea ce nu au. Aşadar, lăsând laudele la o parte, mai bine roagă-te, fiule, ca să mă întăresc întru Domnul şi să mă mântuiesc întru toate de cel viclean.

Neputinţa ta trupească rabd-o cu mulţumire faţă de Dumnezeu şi nu te amărî de cauzele ce ţi-au adus-o. Domnul ştie cum să-i rânduiască fiecăruia cele folositoare. De altfel, eu nu ştiu de ce ţi s-a întâmplat asta. Vorbirea de rău s-o dispreţuieşti, că se va sfârşi repede, iar dacă îţi va fi frică de ea, atunci va spori şi mai mult, de care lucru să te păzească ajutorul lui Dumnezeu! Deşi mare este strâmtorarea prigonitorilor, dar pentru ea ne aşteaptă răsplata cerească: „dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim” (Rom. 8:17). Căci acum nu e vreme de belşug, ci vreme de mucenicie.

Despre presbiterul care pare ortodox, dar mănâncă, precum ai spus, împreună cu un episcop neortodox. Dacă el va înceta asemenea petreceri şi va primi epitimia – oprirea din slujbă pentru un timp oarecare, ca să nu mai cadă într-un asemenea păcat – atunci se poate tămădui şi se poate întoarce la săvârşirea slujbelor. Dar dacă va fi nepăsător, atunci nici bogăţia nu-i poate sluji omului spre răscumpărare. Alături de aducerea darurilor, trebuie evitată şi împărtăşirea eretică şi alte lucruri păcătoase, ca să nu dăm binele, primind în schimb răul, ca să nu dăm lumină, primind întuneric. (mai mult…)

Sf. Celestin, Papa Romei (†432): Epistolă către Sf. Chiril al Alexandriei despre Nestorie

5 august 2014

Iubitului frate Chiril, din partea lui Celestin.011. Sf. Celestin, Papa Romei - Epistolă către Sf. Chiril al Alexandriei despre Nestorie

Scrisorile pe care sfinţia ta ni le-a trimis prin fiul nostru, diaconul Posidonie, ne-au adus mângâiere în mijlocul necazului nostru; dar la rândul ei, această bucurie s-a preschimbat într-un sentiment de tristeţe. Cugetând şi judecând asupra învăţăturii pervertite pe care a expus-o în cuvântările sale tulburătorul Bisericii din Constantinopol, noi am simţit o adâncă tristeţe în sufletul nostru; acum ne chinuie felurite gânduri prin care căutăm o cale de a ajutora la întărirea credinţei. Când ne oprim gândul la cele scrise de tine, fratele nostru, aceasta e cea mai bună vindecare, puterea ei de tămăduire putând distruge boala molipsitoare: eu înţeleg curgerea acestui râu curat care revarsă cuvântul dragostei tale, acesta spală orice tină adusă de apele tulburi, descoperindu-le tuturor înţelegerea credinţei noastre. De aceea, precum pe acela  noi îl învinuim şi-l judecăm, asemenea şi pe cuvioşia ta, pe care o vedem din scrisorile tale, noi o primim şi o îmbrăţişăm cu dragoste întru Domnul, ştiind că noi cugetăm în acelaşi fel despre Domnul. Nu-i de mirare că preotul pătrunzător al Domnului, încălzit de dragoste pentru credinţă, luptă cu atâta vitejie, încât este în stare să se împotrivească îndrăznelii nebuneşti a vrăjmaşilor şi să întărească prin cuvintele sale de îmbărbătare pe cei a căror grijă îi este încredinţată. Precum aceea ne amărăşte, asemenea şi asta ne bucură; precum una e murdară, asemenea şi cealaltă e curată. Noi ne bucurăm văzând în cuvioşia ta această grijă neadormită, cu care i-ai întrecut şi pe înaintaşii tăi, care întotdeauna au fost apărători ai învăţăturii ortodoxe. Pe deplin ţi se potrivesc cuvintele Evangheliei: „Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10:11). Dar precum tu eşti păstor bun, asemenea şi acela nu este vrednic nici de numele unui năimit rău: el se cuvine să fie învinuit nu pentru că şi-a lăsat oile, ci pentru că, după cum se ştie, el însuşi le împrăştie.

Din partea noastră ar fi trebuit să-ţi mai dăm nişte poveţe, iubite frate, dacă nu am fi văzut că tu întru toate ai aceleaşi gânduri ca şi noi şi dacă nu am fi cunoscut din experienţă că tu eşti un luptător neînfricat pentru apărarea credinţei. Pentru că fiul nostru, diaconul Posidonie, ne-a transmis în ordine toate câte a scris despre asta sfinţia ta. Tu ai aflat mrejele propovăduirilor viclene (ale lui Nestorie) şi ai îngrădit credinţa în aşa fel, încât inimile celor ce cred în Hristos şi Dumnezeul nostru nu se pot înclina în cealaltă parte. Mare este biruinţa credinţei noastre după ce tu ai dovedit cu atâta tărie adevărul învăţăturii noastre şi atât de victorios ai dărâmat părerile sale prin mărturia Dumnezeieştii Scripturi. Ce va face el după asta? Încotro se va întoarce? El, iubitorul necuratelor inovaţii – că asta şi-a dorit – prin învăţătura lui s-a arătat mai mult rob sieşi, decât următor lui Hristos; iar pe oamenii încredinţaţi lui a vrut să-i otrăvească cu veninul propovăduirilor sale. (mai mult…)

Sf. Filaret de New-York (†1985): Epistolă despre soarta Bisericii Ruse

30 iulie 2014

009. Sf. Filaret de New-York - Epistolă către toţi fraţii întru Hristos episcopi şi toţi cei cărora le pasă de soarta Bisericii RuseEpistola mitropolitului Filaret către fraţii întru Hristos episcopi ortodocşi şi către toţi cei cărora le pasă de soarta Bisericii Ruse

Adineaori guvernarea sovietică a sărbătorit la Moscova şi în diferite colţuri ale lumii o nouă aniversare a revoluţiei din octombrie 1917, în urma căreia a juns la putere.

Noi, însă, pomenim în aceste zile începutul drumului crucii al Bisericii Ortodoxe Ruse, peste care de atunci parcă s-au năpustit toate puterile iadului.

Întâmpinând rezistenţă din partea Arhipăstorilor, păstorilor şi mirenilor întăriţi în duh, pentru lupta împotriva religiei puterea comunistă a încercat din primele zile să slăbească Biserica nu numai prin schingiuirea celor mai întăriţi în duh cârmuitori ai săi, dar şi prin crearea unor schisme artificiale.

Astfel a apărut aşa numita „Biserică Vie” şi mişcarea renovaţionistă, care aveau caracterul reformei protestanto-comuniste ce era impusă Bisericii. În ciuda sprijinului Guvernării, această schismă a fost înfrântă prin puterile lăuntrice ale Bisericii. Pentru credincioşi era prea vădit că „Biserica renovaţionistă” era necanonică şi că trăda Ortodoxia. De aceea poporul nu a urmat-o.

O a doua încercare, cea de după moartea patriarhului Tihon şi arestarea Locţiitorului Scaunului Patriarhal, Mitropolitului Petru, a avut o izbândă mai mare. Puterea sovietică a reuşit în 1927 să rupă în parte unitatea lăuntrică a Bisericii. Prin întemniţare, torturi şi o prelucrare specială, ea a înfrânt voinţa înlocuitorului Locţiitorului patriarhal, mitropolitului Serghie, obţinând de la el publicarea declaraţiei despre deplina loialitate a Bisericii faţă de puterea sovietică, aşa încât bucuriile şi izbânzile Uniunii Sovietice erau numite de mitropolit drept bucurii şi izbânzi ale Bisericii, iar eşecurile acesteia – eşecuri ale Bisericii. Ce poate fi mai pângăritor decât un asemenea gând, pe care pe bună dreptate mulţi l-au socotit la vremea aceea drept încercare de a uni lumina cu întunericul şi pe Hristos cu Veliar. La vremea lor, patriarhul Tihon, mitropolitul Petru şi alţi Locţiitori ai Scaunului Patriarhal au refuzat să semneze o asemenea declaraţie, fiind arestaţi, întemniţaţi şi deportaţi pentru asta. (mai mult…)

Sf. Grigorie Teologul (†390): Epistolă către Nectarie, episcopul Constantinopolului, despre ereticii vremurilor sale

29 iulie 2014

008. Sf. Grigorie Teologul - Scrisoare către Nectarie, Episcopul ConstantinopoluluiSe pare că viaţa noastră de acum este întru totul lăsată fără dumnezeiasca grijă care a păzit Biserica în timpurile dinaintea noastră. Duhul mi-e atât de slăbit de necaz, încât amărăciunile propriei mele vieţi nici nu le mai socot ca nenorociri, cu toate că sunt destul de multe şi grele şi de s-ar întâmpla altcuiva, i s-ar părea nesuferite, dar mă uit numai la pătimirile de obşte ale Bisericii, că de nu ne vom griji acum de tămăduirea lor, se va ajunge treptat la o desăvârşită deznădejde. Ereticii, arienii şi eudoxienii, mânaţi de nu ştiu cine spre nebunie, îşi arată beteşugul pe faţă de parcă ar fi primit libertate pentru asta şi adună Biserică de parcă ar fi îndreptăţiţi să o facă. Iar următorii morocănoşi ai lui Macedonie au ajuns la aşa o nebunie, încât luându-şi nume de episcop se arată în locurile noastre, spunând că au fost hirotoniţi de Elevsie. Iar răutatea noastră cea de acasă, Evnomie, nu se mulţumeşte cu ceva obişnuit, ci se socoate păgubit dacă nu-i ademeneşte pe toţi împreună cu sine la pierzare. Dar toate acestea încă pot fi îndurate; însă cea mai grea din încercările bisericeşti este îndrăzneala apollinariştilor, cărora, nu ştiu în cel fel, li s-a îngăduit această sfinţenie de a-şi însuşi în rând cu noi puterea adunării. Fără îndoială că tu, cel ce eşti înţelept în tainele dumnezeieşti prin harul lui Dumnezeu, nu numai că poţi apăra dreapta învăţătură, ci ştii şi ce au născocit ereticii împotriva învăţăturii sănătoase, cunoscând asta poate şi de la smerenia noastră. Nu fără de vreme va fi să audă preacinstirea ta că am în mânile mele o lucrare a lui Apollinarie, în care cele scrise întrec orice învăţătură ereticească. Se spune aici că trupul pe care l-a luat Unul Născut Fiul lui Dumnezeu în lucrarea iconomiei pentru înnoirea firii noastre, nu a fost însuşit mai târziu, ci că această fire trupească a fost în Fiul dintru început, iar pentru a-şi dovedi această neghiobie Apollinarie se foloseşte în chip rău de un cuvânt din Evanghelie, repetând: „nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului” (Ioan 3:13), de parcă El ar fi fost Fiu al omului încă până la pogorârea Sa pe pământ şi de parcă S-a pogorât aducând cu Sine propriul trup pe care îl avea în cer ca parte a esenţei şi veşnic. (mai mult…)

Sf. Acachie al Melitinei (†438) – Cuvânt rostit la Soborul Ecumenic din Efes

14 iulie 2014

007. Sf. Acachie al Melitinei - Cuvânt rostit la Soborul Părinţilor de la EfesVăzând această adunare luminoasă şi duhovnicească a sfântului sobor, eu, iubiţilor, simt totodată şi bucurie şi nădejde. Bucurie – pentru că şi mie, celui mai mic dintre toţi, mi-a venit rândul să pun în această întinsă mare de înţelepciune o mică barcă a cuvântului; nădejde – pentru că puternicele valuri de tulburare curând vor înceta şi în toată Biserica se va sălăşlui liniştea păcii Domnului. Dacă doisprezece ucenici, strigând către Domnul, îndată au liniştit furtuna când corabia lor era bătută de vânt, atunci cu atât mai mult, fără îndoială, putem avea această nădejde acum, când atâţia ucenici, adunându-se într-un duh, Îl roagă pe Domnul cu glasurile lor, când aici este şi marele şi înţeleptul conducător, care stă neînfricat în faţa oricăror vânturi şi furtuni, care îi lasă cu înţelepciune la cârmă şi pe alţi vâslaşi, înduplecându-i să o ia în mâni şi într-un duh să se roage necontenit Domnului: „Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim” (Marcu 4:38)? Îndată luând aminte la glasul acesta, în ciuda gălăgiei valurilor puternice ale mării, El a spus: „Taci! Încetează!” (Marcu 4:39).

Se cuvine să ne bucurăm de starea de acum a lucrurilor şi să înălţăm mulţumirea cuvenită lui Dumnezeu. Căci furtuna ce s-a ridicat vădit împotriva adevărului a adunat la un loc luminătorii pământeşti, a căror viaţă este mireasmă pentru Dumnezeu, iar scopul este mărturisirea într-un duh a unuia şi aceluiaşi adevăr. Căci pe cei vin la noi îi învăţăm ceea ce credem noi înşine. Iar noi credem că unul este Domnul nostru Iisus Hristos, unul născut Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, [născut] mai înainte de toţi vecii din unul Tatăl şi în zilele de pe urmă în chip de rob, unul din unul sus, unul din una jos: şi unul şi altul sunt dumnezeieşti, iar omenesc este pentru că S-a născut în trupul şi pruncia noastră; Cel fără de patimă după dumnezeire, de bună voie a suferit pentru noi după trup; Cel ce nu fără de voie a lucrat iconomia, ci de bună voie S-a smerit, primind chip de rob. Şi pentru ce l-a primit? Ca să te facă şi pe tine părtaş al slavei. Aceasta o mărturiseşte Pavel, zicând: „Cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Flp. 3:20-21). Primind de bună voie trup de rob şi unindu-se cu trupul, în ce chip a scăpat de suferinţa robului, iar dacă a scăpat, pentru ce a primit pătimaşul chip de rob? Primind chipul de rob, El nu a fugit de suferinţa robului, pentru că a fost ascultător. Stăpânind cerul, El pe pământ S-a făcut supus. Sus fiind Fiu, jos S-a făcut prunc. (mai mult…)

Sf. Alexandru al Alexandriei (†328): Epistolă Sobornicească despre ereticii arieni

4 iulie 2014

004. Sf. Alexandru al Alexandriei - Epistolă SoborniceascăNota redacţiei: Cu toate că epistola Sfântului Alexandru se referă la arianism şi la vremurile răspânidirii acestei erezii, folosul citirii ei este în a vedea atitudinea pe care Sfinţii Părinţi o aveau faţă de eretici şi erezie. În viitor vom mai publica şi alte asemenea epistole şi scrieri ale Părinţilor.

Iubiţilor şi preacinstiţilor conslujitori, episcopilor întregii Biserici soborniceşti, Alexandru urează tot binele întru Domnul.

Întrucât Biserica sobornicească alcătuieşte un singur trup şi după porunca Dumnezeieştii Scripturi trebuie să păzească „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Ef. 4:3), se cuvine să ne înştiinţăm prin epistole unii pe alţii despre cele ce se petrec la fiecare dintre noi, pentru ca de suferă un mădular sau se bucură, toate celelalte mădulare să sufere sau să se bucure împreună cu el (I Cor. 12:26). În ţara noastră au apărut oameni care merg împotriva legii, luptători împotriva lui Hristos, şi ei învaţă o apostazie care pe bună dreptate poate fi socotită şi numită premergătoare lui antihrist. Eu aş fi vrut să tac despre acestea, gândind că răutatea se va mărgini numai la înşişi apostaţii şi sârguindu-mă în tot felul ca zvonul despre ea, răspândindu-se în alte părţi, să nu-i ducă în rătăcire pe cei simpli. Dar Eusebiu, care este acum episcop al Nicomidiei, închipuindu-şi că asupra lui sunt toate cele ce ţin de Biserică (de aceea a şi lăsat Beritul, îndreptându-şi privirea evlavioasă spre catedra Nicomidiei) şi văzând că nu primeşte nici o împotrivire, i-a primit pe aceşti lepădaţi sub ocrotirea sa şi răspândeşte pretutindeni scrisori în apărarea lor, ca să-i ademenească pe cei simpli şi necercaţi în credinţă în cea mai cumplită erezie luptătoare cu Hristos; de aceea, luând aminte la cele scrise în lege, văd trebuinţa de a opri tăcerea şi de a vă înştiinţa pe voi toţi despre cele întâmplate la noi, ca să-i cunoaşteţi şi pe apostaţi, şi învăţătura lor eretică şi păgubitoare, şi să nu luaţi aminte la cele ce le va scrie Eusebiu. Prin aceşti lepădaţi el vrea acum să-şi înfăptuiască vechea ticluire pe care a ascuns-o o vreme: pe semne el scrie pentru ei, dar într-adevăr arată că făptuieşte astfel pentru propriile scopuri evlavioase. (mai mult…)

III. Învăţătura Bisericii despre părtăşia cu ereticii

3 iunie 2014

Am arătat până acum tezele care alcătuiesc eresul ecumenismului, felurile în care acestea au fost aplicate în viaţa bisericilor ortodoxe, precum şi răspândirea la care această învăţătură a ajuns să fie împărtăşită la cele mai înalte niveluri ale ierarhiei, ajungând a fi mărturisită şi în documente oficiale.

Dar ce ar trebui să facem în cazul acesta noi, credincioşii Sfintei Biserici, văzând că ereticii ecumenişti, numindu-se ortodocşi, batjocoresc însăşi învăţătura despre Ea? Sau văzând că aceştia tăgăduiesc menirea mântuitoare a Bisericii, spunând că pentru mântuire nu este neapărat să te afli în sânul Bisericii, că Adevărul nu este numai al Ei sau că Ea nu-L deţine în plinătatea Lui? Sau că erezia nu este de fapt erezie, ci este un fel de adevăr? Prin toate acestea ei tăgăduiesc mărturisirea din Crez, în care spunem în fiecare zi: Cred întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.

Învăţătura Bisericii despre acestea vedem întâi în Sfânta Evanghelie de la Matei: „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Mt. 7:15), despre care Sfântul Teofilact al Bulgariei aşa tâlcuieşte: „De obicei, ereticii sunt şireţi şi vicleni, de aceea zice „feriţi-vă”. Ei spun cuvinte frumoase şi arată de parcă ar avea viaţă cinstită, dar înlăuntrul lor este capcană . Haina de oi este blândeţea, de care se folosesc unii făţarnici pentru a se linguşi şi a amăgi”[1]. Oare nu se scuză ecumeniştii că îşi propovăduiesc eresul şi fac cele ale ereziei în numele dragostei şi a păcii? La fel şi Sfântul Apostol Pavel ne spune să fugim de cei care strică credinţa: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3:10-11), şi iarăşi: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (II Cor. 6:14-15) (mai mult…)