Cugetări duhovniceşti

Sf. Dionisie Areopagitul (†96): În ei (în ierarhi) lucrează și preoția

24 martie 2016

Despre Ierarhia Bisericească, Capitolul V, Despre sfințirile preoțești (despre treptele, puterile și lucrările lor), §4-6

Legea a tot sfântă a dumnezeieștii obârșii este aceasta:Dionisie cele de al doilea să fie înălțate de cele dintâi spre a tot dumnezeiasca lumină. Căci oare nu vedem și substanțele sensibile ale elementelor că pătrund mai întâi în cele ce sunt mai înrudite și prin acelea își trec lucrarea lor spre altele? În mod cuvenit deci obârșia și temeiul întregii bunei orânduiri nevăzute și văzute îngăduie razelor lucrărilor dumnezeiești să coboare la primele minți mai asemănătoare cu Dumnezeu și prin acelea, ca prin mințile cele mai străvezii și mai capabile de împărtășire și transmitere a luminii, ca să lumineze și pe cele inferioare, pe măsura lor. Deci și acestor prime văzătoare de Dumnezeu le aparține să arate cu îmbelșugare celor de al doilea, corespunzător relației între ele, vederile dumnezeiești văzute cu sfințenie de ele; le aparține lor, care au fost bine inițiate în toate cele dumnezeiești ale treptei lor ierarhice să inițieze ( pe cei de al doilea) în acestea cu știință, prin lucrarea sfințitoare (desăvârșitoare), după ce au luat puterea lucrării desăvârșitoare a inițierii și să transmită după vrednicie cele sfinte le aparține celor care s-au împărtășit cu știința și cu deplinătatea de desăvârșire preoțească.

Deci treapta dumnezeiască a ierarhilor este prima dintre treptele văzătoare de Dumnezeu; ea este cea mai de vârf și totodată ultima. Căci de fapt în ea se împlinește și se desăvârșește tot ordinul ierarhiei celei pentru noi. Fiindcă, precum vedem, toată ierarhia își are culmea în Iisus, așa și pe fiecare treaptă a ei, își are culmea în propriul ierarh purtător de Dumnezeu. Iar puterea treptei ierarhului pătrunde în toate sfintele întregimi și lucrează prin sfințitele trepte tainele ierarhiei sale. În mod deosebit însă legea dumnezeiască i-a rânduit ei, deosebit de celelalte trepte, împlinirea lucrărilor sfințitoare (mai) dumnezeiești. Iar acestea sunt chipurile lucrărilor desăvărșitoare ale puterii dumnezeieștii obârșii, care se arată în toate simboalele cele mai dumnezeiești și în toate orânduirile cele sfinte. (mai mult…)

Sf. Ignatie Teoforul († 107): Să privim pe episcop ca pe Domnul Însuși și să fugim de cei ce poartă numele cu viclenie

23 martie 2016

Din epistola către Efeseni a sfântului Ignatie, Capitolul VI-IX

Cu cât vede cineva pe episcop că tace, cu atât mai mult să-l Ignatiusrespecte; că trebuie să primim pe cel pe care Stăpânul casei îl trimite să-i administreze casa ca pe Însuși Cel ce l-a trimis. Este lămurit, așadar, că trebuie să privim pe episcop ca pe Domnul Însuși. Chiar Onisim vă laudă mult pentru buna voastră rânduială, în Dumnezeu, că viețuiți toți după adevăr și că nu se află între voi nici o erezie și nici nu ascultați pe altcineva mai mult decât pe Iisus Hristos, Care vă grăiește adevărul.

Sunt unii oameni care obișnuiesc să poarte numele cu viclenie condamnabilă, făcând și alte fapte nevrednice de Dumnezeu; de aceștia trebuie să fugiți ca de fiare, pentru că sunt câini turbați, care mușcă pe furiș; trebuie să vă feriți de ei, că mușcăturile lor sunt greu de vindecat. Un singur doctor este, trupesc și duhovnicesc, născut și nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte viață adevărată, din Maria și din Dumnezeu, mai întâi pătimitor și apoi nepătimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru.

Să nu vă înșele cineva, – după cum nici nu vă lăsați înșelați – pentru că toți sunteți a lui Dumnezeu. Când n-a pătruns nici o ceartă între voi, care poate să vă chinuie, înseamnă că trăiți după Dumnezeu. ”Lepădătura” voastră sunt eu și mă curățesc pentru voi cei din Efes, biserica cea vestită în veci. Cei trupești nu pot face cele duhovnicești, nici cei duhovnicești cele trupești, după cum nici credința nu poate săvârși faptele necredinței, nici necredința faptele credinței. Dar chiar acelea pe care le faceți voi după trup și acelea sunt duhovnicești, că voi pe toate le faceți în Iisus Hristos. (mai mult…)

Sfântul Irineu al Lyonului († 202): Despre eretici și erezie

23 martie 2016

1. Întrucât anumiți oameni lasă adevărul la o parte irineuși aduc  cuvinte mincinoase și genealogii deșarte (Tit 3, 9), care, după cum zice Apostolul, sunt „mai degrabă certuri, decât buna luminare, care este în credință” (I Tim. 1, 4) și, prin aceste înțelegeri construiesc planuri rele, drumuri „credibile” pentru acele minți fără experiență și care cad în plasa lor, eu m-am simțit constrâns, dragul meu prieten, să compun tratatele următoare, pentru a expune și a contracara mașinațiile lor.

Acei oameni, care falsifică cărțile lui Dumnezeu, se arată pe ei înșiși a fi răi interpreți ai cuvintelor bune ale Revelației. Ei răstoarnă credința multora, prin demersul lor, sub pretenția unei învățături superioare, dela Cel, Care înconjoară și împodobește universul; dacă, într-adevăr, ei au ceva mai mult sau sublim de arătat, decât Dumnezeu, Care a creat cerul și pământul și toate lucrurile care sunt în ele.

Prin înțelegeri aparent veridice și cuvinte, care par plauzibile, aceștia ispitesc, în mod viclean, pe cei simpli cu înțelegerea, care întreabă despre sistemul lor de gândire. Însă nu e nicidecum greu să-i distrugi, când ei inițiază pe aceia în păreri necredincioase și pline de blasfemii, ca acelea despre Demiurg. Căci și numai acestea singure sunt neputincioase și, referindu-ne la ele, putem să distingem falsitatea de adevăr.

2. Căci, într-adevăr, eroarea nu este niciodată o simplă diformitate, numai dacă, fiind astfel expusă, va fi, prin aceasta, ușor de găsit. Ci este împodobită viclean, într-o haină atractivă, așa încât, prin forma exterioară, face să pară mai adevărată lipsa de experiență(oricât de ridicolă ar părea această expresie), decât adevărul însuși. (mai mult…)

Cuv. Averchie de Jordanville (†1976): Cea mai scumpă pentru noi este anume sfânta Ortodoxie!

8 martie 2016

022. Cuv. Averchie TauşevNaționalismul rus și monarhia ne sunt scumpe doar din motiv că de-a lungul istoriei milenare a neamului nostru acestea erau strâns legate duhovnicește de Sfânta noastră Ortodoxie, prin care se sfințeau și din care se inspirau. Ortodoxia și ”rusismul” au devenit pentru noi ca un fel de sinonime, iar conducerea statului, prin persoana Țarului, în conștiința noastră nu poate fi alta decât ortodoxă. ”Țarul ortodox” – așa se cântă în imnul nostru național rusesc și noi nu ne putem închipui un alt fel de Țar decât ortodox, râvnitor, ocrotitor și apărător al sfintei Credinței noastre Ortodoxe și a Bisericii din Patria noastră Ortodoxă. Desigur că și Țarii, fiind tot oameni, puteau avea patimile și neajunsurile lor, cu toate acestea ei rămâneau a fi ortodocși și, dacă greșeau, se pocăiau, așa cum stă în obiceiul tuturor creștinilor ortodocși. Din acest motiv să-i compari pe acești conducători cu cei actuali, care sunt fără de Dumnezeu și luptători împotriva Lui, ar fi o mare greșeală strigătoare la cer, și ar demonstra lipsa unei cugetări sănătoase sau chiar a unei înrăite pervertiri a adevărului de către cei ce încearcă să facă această comparație.

Puţini cunosc astăzi paragrafele 62-64 din Codul de Legi al Imperiului Rus, care spun următoarele: ”Cea de întâi și dominantă credință în Imperiul Rus este credința Creștină Ortodoxă Sobornicească de Răsărit. Împăratul, deținătorul scaunului a toată Rusia, nu poate mărturisi nici o credință afară de cea Ortodoxă. Împăratul, fiind un domnitor Creștin, este cel mai înalt apărător și ocrotitor al dogmelor credinței dominante și păzitor al dreptei credințe și a toată buna orânduire în sfânta Biserică.”

Și Domnitorii noştri, după cum ne mărturisește adevărata istorie (dar nu cea pervertită de clevetitori!), cu adevărat au fost ”Binecredincioși”, după cum i-a și numit Biserica noastră, chiar dacă nu toți dintre aceștia au avut o viață impecabilă, căci un ideal pe pământ nici nu există, iar fără de păcat este doar Unul Dumnezeu.

Îndeosebi acest nume de ”Binecredincios” a fost întărit de ultimul nostru Domnitor, Țarul-Mucenic Nicolae al II-lea, fiul lui Alexandru. El s-a deosebit și printr-o puternică predispoziție personală creștinească și în același timp a fost și un adevărat ocrotitor al Bisericii și a prosperității ei. (mai mult…)

Sf. Ciprian al Cartaginei (†258): Epistolă către Corneliu despre nerecunoaşterea lui Novaţian ca episcop

7 martie 2016

Ciprian fratelui Corneliu cu urări de sănătate,

Au venit la noi, cel mai iubit dintre frați, trimișii lui Novațian, Maxim preotul, diaconul Avghend și un oarecare Matei și Longhin. IarCiprian al Cartaginei noi aflând, atât din scrisoarea ce au adus-o ei cât și din vorbele și asigurările lor, că Novațian este pus episcop, fiind uimiți de nedreptatea nelegiuitei hirotonii făcute ca fiind străină Bisericii sobornicești, am hotărât din acel moment să întrerupem comuniunea cu ei, depărtând și respingând pentru o vreme încăpăținatele și arogantele lor mărturii. Eu dimpreună cu mulțimea conslujitorilor ce au sosit la mine, așteptam întoarcerea prietenilor noștri, ce au fost de curând trimiși la tine și ceilalți coepiscopi, care au fost la hirotonia ta, Caldoniu și Fortunat, ca atunci când se vor întoarce și ne vor zice cu exactitate despre cele întâmplate cu o mai mare putere și claritate să dăm pe față nelegiuirea părții adversare. Între timp, au sosit prietenii noștri Pompei și Ștefan, care pentru lămurirea noastră în legătură cu lucrurile petrecute acolo, în măsura demnității și credinței lor, ne-au comunicat așa indicații și mărturii că nu a mai fost nevoie să ascultăm trimișii lui Novațian, și atunci când acești trimiși, pronunțând în adunarea creștinilor hule și vorbe tulburătoare, fără de încetare cereau de la noi și de la popor să ascultăm acea învinuire pe care ei aveau să o arate și demonstreze; noi am socotit mai prejos de demnitatea noastră să permitem ca bunul nume a prietenului nostru, care a fost deja ales și hirotonit învrednicindu-se de laude și recunoaștere din partea multor, să fie în continuare ponegrit de spurcatele guri a invidioșilor. Ar fi prea mult să pun în scrisoare toate dezmințirile, dovezile și demonstrările în adresa lor pentru erezia ce au făcut-o prin aceată nepermisă încercare; toate particularitățile cu de amănuntul despre aceasta le veți afla de la preotul nostru Primitiv, când el va sosi la voi. Având în vedere că ei, nevrând să lase frenetica obraznicie, se întăresc aici în a ademeni mădularele lui Hristos în schismă, și a sfâșia trupul Bisericii sobornicești, – mergând din casă în casă, iar în unele regiuni din oraș în oraș, pentru a găsi pe cei ce vor participa la încăpăținarea și rătăcirea lor; noi le-am răspuns deja o dată dar nu încetăm în a aduce aminte: că să afle că este nelegiuit lucru să-ți lepezi mama; pentru ca să cunoască și să înțeleagă, că nici într-un fel nu se poate pune un alt episcop când acesta a fost pus deja o dată și este primit după mărturia și judecata conslujitorilor și a poporului, și de aceea, de vor să păstreze pacea și credința, dacă se recunosc pe sine a fi lucrători a Evangheliei lui Hristos, să se întroarcă întâi în Biserică.

Îți doresc iubite frate să fii tot timpul sănătos.

Epistolă scrisă în anul 816

Sf. Mc. Mihail Novoselov (†1938): Despre scriitorii din Răsărit şi cei din Apus

11 iunie 2015

novoselovAcum mă îndeletnicesc cu citirea unei cărţi pe care o am în limba slavonă, rusă şi în alte limbi, şi care conţine „un şir de cuvântări ale sfinţilor nevoitori din pustia Egiptului”. Aceste cuvinte sunt cu adevărat nişte perle fără de preţ! Cum se pogoară în marea adâncă scafandrul pentru a găsi o piatră preţioasă, la fel şi Sfinţii Părinţi se îndepărtau în adâncul pustiurilor şi acolo pătrundeau în lăuntrul lor, găsind felurite şi nepreţuite perle duhovniceşti: smerenia următoare lui Hristos, simplitatea şi lipsa de răutate asemenea unor copii, despătimirea îngerească, cugetul şi înţelepciunea duhovnicească, într-un singur cuvânt – descopereau Evanghelia.

Astăzi am citit acel cuvânt al Marelui Sisoe care întodeauna mi-a plăcut în mod deosebit şi întodeauna se regăsea în inima mea. Un oarecare călugăr ia zis lui: „Eu mă aflu în necontenită pomenire a Domnului”. Sfântul Sisoe i-a răspuns: „Acesta nu este lucru mare, cu adevărat mare lucru va fi atunci când te vei socoti mai prejos decât toată făptura”.

Înaltă ocupaţie este necontenita pomenire a Domnului! Dar această înălţime este şi foarte primejdioasă atunci când scara ce te ridică spre ea nu se sprijină pe o puternică piatră a smereniei.

Priviţi cum Scriptura vorbşte în acelaşi glas cu Părinţii! Scriptura ne spune: „Arderile de tot nu le vei binevoi… jertfa lui Dumnezeu duhul umilit. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. Jertfa şi arderile de tot ale omului trebuie să fie întemeiate pe simţul sărăciei duhovniceşti, pe simţul pocăinţei. Fară de acestea ele sunt respinse de către Domnul.

De asemenea îmi place foarte mult cuvântul Marelui Pimen: „Dacă întodeauna şi în toate ne vom învinui pe noi înşine, a zis el, atunci oriunde vom găsi pacea”. Un alt Părinte a zis: „Noi am lăsat greutatea cea uşoară, care constă în învinuirea de sine, şi am luat-o pe cea grea, care constă în învinuirea altora”. Astfel de cuvântări valorează cât cărţi întregi! Se pare că nimeni nu a pătruns în Evanghelie mai mult decât sfinţii vieţuitori ai pustiei, ei se osteneau să înfăptuiască Evanghelia prin însăşi viaţa, gândurile şi simţirile lor. O trăsătură deosebită a lor era profunda smerenie; la căderea omului le era îndreptat gândul în continuu; ocupaţia lor necontenită era vărsarea lacrimilor pentru propriile păcate.

Pe o altă cale au mers nevoitorii şi scriitorii bisericii Apusene, precum şi scriitorii ei care au scris despre nevoinţă, după depărtarea acesteia de la Biserica Răsăriteană şi căderea ei în întunericul păgubitor a eresului. Sfântul Benedict, sfântul Grigorie Dialogul, papa Romei, încă conglăsuiesc cu învăţăturile ascetice ale Răsăritului, pe când Bernard[1] deja se depărtează de acestea; iar cei de mai târziu se depărtează şi mai mult. (mai mult…)

Arhiep. Averchie Tauşev (†1976): Nu Biserica s-o înnoieşti, ci pe tine însuţi!

31 iulie 2014

010. Cuv. Averchie Tauşev - Nu Biserica s-o înnoieşti, ci pe tine însuţiFugiţi de inovaţii în chestiunile de credinţă şi de bună cuviinţă!” – aşa ne învăţa acum mai bine de 100 de ani marele nostru ierarh, teolog şi povăţuitor în viaţa duhovnicească Episcopul Teofan şi deja atunci ne preîntâmpina despre propagandiştii „renovaţiei” bisericeşti apăruţi în vremea lui, spunând:

Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori – cunoaşteţi minciuna ce se ascunde în cuvintele îmbietoare ale ispititorilor, care caută să vă pervertească sub chipul bunăvoinţei” („Depsre Ortodoxie”, pag. 17).

Iată aceşti „prooroci mincinoşi” s-au folosit de răsturnarea revoluţionară bezbojnică în sărmana noastră Rusie pentru a-şi dezvolta pe larg „activitatea” de putrezire. Acum ei „lucrează” şi în mijlocul diasporei noastre ruse în toate ţările lumii îmbrăcându-se în „haine de oi”, iar de duhul lor s-au molipsit şi mulţi din alte biserici ortodoxe locale, unde de-acum se pregătesc cică de al optulea „sobor ecumenic”, care trebuie să „înnoiască” întreaga Biserică Ortodoxă.

Pe toţi potrivnicii acestei părute „renovări” ei îi etichetează drept „sute negre”[1], „retrograzi” şi „înapoiaţi” – la fel cum o făceau revoluţionarii, care au pregătit biruinţa ateismului în Rusia, faţă de toţi patrioţii ruşi adevăraţi, care îşi iubeau cu jertfelnicie patria – Rusia istorică, Sfânta Rusie.

E greu de crezut ca toată această „lucrare” pentru descompunerea Bisericii lui Hristos să fi fost dusă numai din idee şi cu totul fără câştig. Noi cunoaştem că „cineva” investeşte bani în această lucrare, uneori destul de bani, bineînţeles pe potriva „artei” şi a „succeselor” „lucrătorilor”.

Anume aceşti oameni au obţinut formarea schismelor în Biserica noastră Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor şi acum duc „lucrarea” distrugerii complete a ei, ca să nu-i mai împiedice nimic în lumea asta, aşa cum îi împiedica adineaori Rusia Istorică Ortodoxă care de-a lungul mai multor veacuri a fost pentru întreaga lume o fortăreaţă tare şi puternică a credinţei creştine adevărate. (mai mult…)

Sf. Filaret de New-York (†1985): Adevărul – mai scump ca orice

30 iunie 2014

001. Sf. Filaret de New-York - Adevărul - mai scump ca oriceNoi cunoaştem din istoria culturii, că în trecutul precreştin îndepărtat în Grecia antică erau mulţi savanţi şi filosofi înţelepţi; era genialul filosof Platon, era ucenicul său, nu mai puţin genial, Aristotel. Iată că este cunoscut că ucenicul genial al învăţătorului genial a mers pe o cale proprie în filozofie, şi, devenind un gânditor desinestătător, la tot pasul îi făcea reproşuri marelui său învăţător. Iar când a fost întrebat: „Aristotel, de ce îi faci reproşuri învăţătorului tău? Nu eşti de acord cu el?”, Aristotel a dat binecunoscutul său răspuns: „Platon îmi este scump, dar mai scump mi-e adevărul”. Atunci când noi auzim vestirea patimilor Domnului nostru, auzim cum Hristos Mântuitorul, chiar şi în acele clipe cumplite pentru El, nu Se gândea la Sine, ci la sufletul omenesc, la chemarea acestuia spre cunoaşterea Adevărului. Şi când El era la judecată la judecătorul Său, păgânul Pilat, i s-a adresat şi lui cu cuvintele bunăvestirii Sale: „Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (Ioan 18:37). E cunoscut răspunsul nepăsător şi neîncrezător al lui Pilat: „Ce este Adevărul?” (Ioan 18:38) – chiar, ce este Adevărul? Există el, unde-i el? Poate nici nu există deloc!… Cât de plin de necredinţă şi nepăsare faţă de adevăr era păgânul Pilat…

Când noi ascultăm acum aceste slujbe minunate, când ne pregătim să sărutăm de Viaţă Făcătoarea Cruce – luaţi aminte că pe această Cruce a fost răstignit Adevărul însângerat. Tragedia lui Pilat era aceea că în clipele în care el punea întrebarea „Ce este Adevărul?” – Adevărul stătea chiar în faţa lui! Hristos Mântuitorul spunea despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). În faţa lui Pilat stătea Răspunsul întrupat, dar inima împietrită a păgânului nu simţea asta, el nu a pătruns în realitatea Adevărului şi L-a dat răutăţii fariseilor spre răstignire. Şi iată, Adevărul însângerat şi răstignit pe Cruce. Iată ce au făcut cu El oamenii!… (mai mult…)