Sf. Teodor Studitul (†826): Scrisoarea (49), Fiului Naucratie

Nimic din cele ce îmi spui și îmi povestești de fiecare dată, fiul 142579_sfantul-teodor-studitulmeu preadorit, nu este de prisos și întâmplător, ci binevenit și cuviincios și aducând folos sufletului, după cum și cele de acum. Iar eu, lăudând buna ta râvnă, aștept și un limbaj mai elevat din partea ta, pe care mai cu seamă îl vei înfrumuseța dacă vei putea să stărui în îndeletnicirea cu gramatica. Căci cel ce vrea să sprijinească ortodoxia și să se împotrivească celor rău credincioși trebuie să aibă și experiență și putere în cuvânt. Pentru că, de vreme ce aceia care par că dețin ceva mare prin știința de aici se umflă în vorbe, gâdilând auzurile care așteaptă gâdilarea, prea bine este ca și cei cu cuget drept slăvitor să nu fie lipsiți de puterea cuvântului și să priceapă atacurile lor iuți și distrugătoare. Așa va fi întărită iubirea noastră, fiule. Dar nicidecum nu vreau să mă comport în alt chip cu tine și cu oricare altul decât spre folosul [vostru].

Ai spus că au adormit frații Filip și Filon. E bine, bine că amândoi [s-au săvârșit] cu sfârșit bun, nu în înțelesul că cele mai înainte de sfârșit le-ar fi fost vrednice de ocară (căci cum ar fi aceasta celor ce s-au lepădat în lume de trup și sânge și s-au supus jugului ușor al ascultării?), ci în înțelesul că au avut parte de cea mai înaltă fericire. fiind prigoniți pentru Domnul, necăjiți și strâmtorați. și, în plus de asta, nimeni nu i-a grăit de rău decât cei ce au lepădat Evanghelia: adulterii cei cu nume rău. Și lui Filon i-a rămas lauda până acum prietenă, iar multele isprăvi ale bunului Filip tu însuți le-ai numărat mai înainte. Iar eu, pe lângă cele spuse, mă minunez și de simplitatea și smerenia lui, de nemânierea și lipsa de pomenire a răului, de împreuna pătimire [cu aproapele] și de iubirea de frați, de buna ascultare și curajul său, și, pe scurt spus, de nepătimirea lui din care se naște și buna străpungere [a inimii], și ura de lume, și iubirea de Dumnezeu, și lipsa de îndrăznire [față de aproapele]. Spune tu, după cum ai urzit și mai înainte, multa lăcrimare a bărbatului [aceluia], iubirea lui de a urma părintelui [duhovnicesc], dârzenia lui în primejdii și râvna fără nici o cârtire și prospețimea neîncetată a virtuților mult înfloritului său suflet. Continue reading „Sf. Teodor Studitul (†826): Scrisoarea (49), Fiului Naucratie”

Sf. Dionisie Areopagitul (†96): În ei (în ierarhi) lucrează și preoția

Despre Ierarhia Bisericească, Capitolul V, Despre sfințirile preoțești (despre treptele, puterile și lucrările lor), §4-6

Legea a tot sfântă a dumnezeieștii obârșii este aceasta:Dionisie cele de al doilea să fie înălțate de cele dintâi spre a tot dumnezeiasca lumină. Căci oare nu vedem și substanțele sensibile ale elementelor că pătrund mai întâi în cele ce sunt mai înrudite și prin acelea își trec lucrarea lor spre altele? În mod cuvenit deci obârșia și temeiul întregii bunei orânduiri nevăzute și văzute îngăduie razelor lucrărilor dumnezeiești să coboare la primele minți mai asemănătoare cu Dumnezeu și prin acelea, ca prin mințile cele mai străvezii și mai capabile de împărtășire și transmitere a luminii, ca să lumineze și pe cele inferioare, pe măsura lor. Deci și acestor prime văzătoare de Dumnezeu le aparține să arate cu îmbelșugare celor de al doilea, corespunzător relației între ele, vederile dumnezeiești văzute cu sfințenie de ele; le aparține lor, care au fost bine inițiate în toate cele dumnezeiești ale treptei lor ierarhice să inițieze ( pe cei de al doilea) în acestea cu știință, prin lucrarea sfințitoare (desăvârșitoare), după ce au luat puterea lucrării desăvârșitoare a inițierii și să transmită după vrednicie cele sfinte le aparține celor care s-au împărtășit cu știința și cu deplinătatea de desăvârșire preoțească.

Deci treapta dumnezeiască a ierarhilor este prima dintre treptele văzătoare de Dumnezeu; ea este cea mai de vârf și totodată ultima. Căci de fapt în ea se împlinește și se desăvârșește tot ordinul ierarhiei celei pentru noi. Fiindcă, precum vedem, toată ierarhia își are culmea în Iisus, așa și pe fiecare treaptă a ei, își are culmea în propriul ierarh purtător de Dumnezeu. Iar puterea treptei ierarhului pătrunde în toate sfintele întregimi și lucrează prin sfințitele trepte tainele ierarhiei sale. În mod deosebit însă legea dumnezeiască i-a rânduit ei, deosebit de celelalte trepte, împlinirea lucrărilor sfințitoare (mai) dumnezeiești. Iar acestea sunt chipurile lucrărilor desăvărșitoare ale puterii dumnezeieștii obârșii, care se arată în toate simboalele cele mai dumnezeiești și în toate orânduirile cele sfinte. Continue reading „Sf. Dionisie Areopagitul (†96): În ei (în ierarhi) lucrează și preoția”

Sf. Ignatie Teoforul († 107): Să privim pe episcop ca pe Domnul Însuși și să fugim de cei ce poartă numele cu viclenie

Din epistola către Efeseni a sfântului Ignatie, Capitolul VI-IX

Cu cât vede cineva pe episcop că tace, cu atât mai mult să-l Ignatiusrespecte; că trebuie să primim pe cel pe care Stăpânul casei îl trimite să-i administreze casa ca pe Însuși Cel ce l-a trimis. Este lămurit, așadar, că trebuie să privim pe episcop ca pe Domnul Însuși. Chiar Onisim vă laudă mult pentru buna voastră rânduială, în Dumnezeu, că viețuiți toți după adevăr și că nu se află între voi nici o erezie și nici nu ascultați pe altcineva mai mult decât pe Iisus Hristos, Care vă grăiește adevărul.

Sunt unii oameni care obișnuiesc să poarte numele cu viclenie condamnabilă, făcând și alte fapte nevrednice de Dumnezeu; de aceștia trebuie să fugiți ca de fiare, pentru că sunt câini turbați, care mușcă pe furiș; trebuie să vă feriți de ei, că mușcăturile lor sunt greu de vindecat. Un singur doctor este, trupesc și duhovnicesc, născut și nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte viață adevărată, din Maria și din Dumnezeu, mai întâi pătimitor și apoi nepătimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru.

Să nu vă înșele cineva, – după cum nici nu vă lăsați înșelați – pentru că toți sunteți a lui Dumnezeu. Când n-a pătruns nici o ceartă între voi, care poate să vă chinuie, înseamnă că trăiți după Dumnezeu. ”Lepădătura” voastră sunt eu și mă curățesc pentru voi cei din Efes, biserica cea vestită în veci. Cei trupești nu pot face cele duhovnicești, nici cei duhovnicești cele trupești, după cum nici credința nu poate săvârși faptele necredinței, nici necredința faptele credinței. Dar chiar acelea pe care le faceți voi după trup și acelea sunt duhovnicești, că voi pe toate le faceți în Iisus Hristos. Continue reading „Sf. Ignatie Teoforul († 107): Să privim pe episcop ca pe Domnul Însuși și să fugim de cei ce poartă numele cu viclenie”

Sfântul Irineu al Lyonului († 202): Despre eretici și erezie

1. Întrucât anumiți oameni lasă adevărul la o parte irineuși aduc  cuvinte mincinoase și genealogii deșarte (Tit 3, 9), care, după cum zice Apostolul, sunt „mai degrabă certuri, decât buna luminare, care este în credință” (I Tim. 1, 4) și, prin aceste înțelegeri construiesc planuri rele, drumuri „credibile” pentru acele minți fără experiență și care cad în plasa lor, eu m-am simțit constrâns, dragul meu prieten, să compun tratatele următoare, pentru a expune și a contracara mașinațiile lor.

Acei oameni, care falsifică cărțile lui Dumnezeu, se arată pe ei înșiși a fi răi interpreți ai cuvintelor bune ale Revelației. Ei răstoarnă credința multora, prin demersul lor, sub pretenția unei învățături superioare, dela Cel, Care înconjoară și împodobește universul; dacă, într-adevăr, ei au ceva mai mult sau sublim de arătat, decât Dumnezeu, Care a creat cerul și pământul și toate lucrurile care sunt în ele.

Prin înțelegeri aparent veridice și cuvinte, care par plauzibile, aceștia ispitesc, în mod viclean, pe cei simpli cu înțelegerea, care întreabă despre sistemul lor de gândire. Însă nu e nicidecum greu să-i distrugi, când ei inițiază pe aceia în păreri necredincioase și pline de blasfemii, ca acelea despre Demiurg. Căci și numai acestea singure sunt neputincioase și, referindu-ne la ele, putem să distingem falsitatea de adevăr.

2. Căci, într-adevăr, eroarea nu este niciodată o simplă diformitate, numai dacă, fiind astfel expusă, va fi, prin aceasta, ușor de găsit. Ci este împodobită viclean, într-o haină atractivă, așa încât, prin forma exterioară, face să pară mai adevărată lipsa de experiență(oricât de ridicolă ar părea această expresie), decât adevărul însuși. Continue reading „Sfântul Irineu al Lyonului († 202): Despre eretici și erezie”

Sf. Mc. Mihail Novoselov (†1938): Despre scriitorii din Răsărit şi cei din Apus

novoselovAcum mă îndeletnicesc cu citirea unei cărţi pe care o am în limba slavonă, rusă şi în alte limbi, şi care conţine „un şir de cuvântări ale sfinţilor nevoitori din pustia Egiptului”. Aceste cuvinte sunt cu adevărat nişte perle fără de preţ! Cum se pogoară în marea adâncă scafandrul pentru a găsi o piatră preţioasă, la fel şi Sfinţii Părinţi se îndepărtau în adâncul pustiurilor şi acolo pătrundeau în lăuntrul lor, găsind felurite şi nepreţuite perle duhovniceşti: smerenia următoare lui Hristos, simplitatea şi lipsa de răutate asemenea unor copii, despătimirea îngerească, cugetul şi înţelepciunea duhovnicească, într-un singur cuvânt – descopereau Evanghelia.

Astăzi am citit acel cuvânt al Marelui Sisoe care întodeauna mi-a plăcut în mod deosebit şi întodeauna se regăsea în inima mea. Un oarecare călugăr ia zis lui: „Eu mă aflu în necontenită pomenire a Domnului”. Sfântul Sisoe i-a răspuns: „Acesta nu este lucru mare, cu adevărat mare lucru va fi atunci când te vei socoti mai prejos decât toată făptura”.

Înaltă ocupaţie este necontenita pomenire a Domnului! Dar această înălţime este şi foarte primejdioasă atunci când scara ce te ridică spre ea nu se sprijină pe o puternică piatră a smereniei.

Priviţi cum Scriptura vorbşte în acelaşi glas cu Părinţii! Scriptura ne spune: „Arderile de tot nu le vei binevoi… jertfa lui Dumnezeu duhul umilit. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. Jertfa şi arderile de tot ale omului trebuie să fie întemeiate pe simţul sărăciei duhovniceşti, pe simţul pocăinţei. Fară de acestea ele sunt respinse de către Domnul.

De asemenea îmi place foarte mult cuvântul Marelui Pimen: „Dacă întodeauna şi în toate ne vom învinui pe noi înşine, a zis el, atunci oriunde vom găsi pacea”. Un alt Părinte a zis: „Noi am lăsat greutatea cea uşoară, care constă în învinuirea de sine, şi am luat-o pe cea grea, care constă în învinuirea altora”. Astfel de cuvântări valorează cât cărţi întregi! Se pare că nimeni nu a pătruns în Evanghelie mai mult decât sfinţii vieţuitori ai pustiei, ei se osteneau să înfăptuiască Evanghelia prin însăşi viaţa, gândurile şi simţirile lor. O trăsătură deosebită a lor era profunda smerenie; la căderea omului le era îndreptat gândul în continuu; ocupaţia lor necontenită era vărsarea lacrimilor pentru propriile păcate.

Pe o altă cale au mers nevoitorii şi scriitorii bisericii Apusene, precum şi scriitorii ei care au scris despre nevoinţă, după depărtarea acesteia de la Biserica Răsăriteană şi căderea ei în întunericul păgubitor a eresului. Sfântul Benedict, sfântul Grigorie Dialogul, papa Romei, încă conglăsuiesc cu învăţăturile ascetice ale Răsăritului, pe când Bernard[1] deja se depărtează de acestea; iar cei de mai târziu se depărtează şi mai mult. Continue reading „Sf. Mc. Mihail Novoselov (†1938): Despre scriitorii din Răsărit şi cei din Apus”