Cuv. Averchie de Jordanville (†1976): Cea mai scumpă pentru noi este anume sfânta Ortodoxie!

022. Cuv. Averchie TauşevNaționalismul rus și monarhia ne sunt scumpe doar din motiv că de-a lungul istoriei milenare a neamului nostru acestea erau strâns legate duhovnicește de Sfânta noastră Ortodoxie, prin care se sfințeau și din care se inspirau. Ortodoxia și ”rusismul” au devenit pentru noi ca un fel de sinonime, iar conducerea statului, prin persoana Țarului, în conștiința noastră nu poate fi alta decât ortodoxă. ”Țarul ortodox” – așa se cântă în imnul nostru național rusesc și noi nu ne putem închipui un alt fel de Țar decât ortodox, râvnitor, ocrotitor și apărător al sfintei Credinței noastre Ortodoxe și a Bisericii din Patria noastră Ortodoxă. Desigur că și Țarii, fiind tot oameni, puteau avea patimile și neajunsurile lor, cu toate acestea ei rămâneau a fi ortodocși și, dacă greșeau, se pocăiau, așa cum stă în obiceiul tuturor creștinilor ortodocși. Din acest motiv să-i compari pe acești conducători cu cei actuali, care sunt fără de Dumnezeu și luptători împotriva Lui, ar fi o mare greșeală strigătoare la cer, și ar demonstra lipsa unei cugetări sănătoase sau chiar a unei înrăite pervertiri a adevărului de către cei ce încearcă să facă această comparație.

Puţini cunosc astăzi paragrafele 62-64 din Codul de Legi al Imperiului Rus, care spun următoarele: ”Cea de întâi și dominantă credință în Imperiul Rus este credința Creștină Ortodoxă Sobornicească de Răsărit. Împăratul, deținătorul scaunului a toată Rusia, nu poate mărturisi nici o credință afară de cea Ortodoxă. Împăratul, fiind un domnitor Creștin, este cel mai înalt apărător și ocrotitor al dogmelor credinței dominante și păzitor al dreptei credințe și a toată buna orânduire în sfânta Biserică.”

Și Domnitorii noştri, după cum ne mărturisește adevărata istorie (dar nu cea pervertită de clevetitori!), cu adevărat au fost ”Binecredincioși”, după cum i-a și numit Biserica noastră, chiar dacă nu toți dintre aceștia au avut o viață impecabilă, căci un ideal pe pământ nici nu există, iar fără de păcat este doar Unul Dumnezeu.

Îndeosebi acest nume de ”Binecredincios” a fost întărit de ultimul nostru Domnitor, Țarul-Mucenic Nicolae al II-lea, fiul lui Alexandru. El s-a deosebit și printr-o puternică predispoziție personală creștinească și în același timp a fost și un adevărat ocrotitor al Bisericii și a prosperității ei.

În timpul domniei lui numărul bisericilor a crescut cu mai mult de 10 000 și a ajuns la sfârșitul domniei la 57 de mii. Numărul mănăstirilor a crescut cu mai mult de 250 și a atins cifra de 1025. Au fost reconstruite multe biserici vechi, iar Țarul a participat personal la începerea construcției și sfințirea multor noi biserici și a jertfit mult pentru construcția lor din resursele sale personale. Spre exemplu pentru construcția bisericii din New York, care acum este capturată de dușmanii Rusiei Ortodoxe și ai monarhiei, Domnitorul personal a jertfit 5000 ruble – o sumă mare pentru acele timpuri. Pentru multe biserici ortodoxe din toată lumea Domnitorul nostru Binecredincios a dăruit o mulțime de obiecte de preț. Pentru vechea biserică din orașul Bari, situat în Italia, unde se păstrează moaștele Sf. Nicolae Făcătorul de minuni, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, el a transmis mai mult de 20 de candele minunate, turnate de-a întregul din argint și lucrate într-un stil vechi rusesc. Atunci când în exilul nostru noi am ajuns în anul 1920 în orașul Varna din Bulgaria, din întâmplare am atras atenția la iconostasul din catedrala acelui oraș care era lucrat într-un stil grațios și minunat, iar cu litere mici pe el era făcută o inscripție (după obiceiul din Răsărit): «Din grija Binecredinciosului Țar a Rusiei Împăratului Nicolae, fiul lui Alexandru».

În Patria noastră Binecredinciosului Domnitor îi plăcea să viziteze bisericile și mănăstirile din toate colțurile țării, el se închina la sfinte moaște și icoane făcătoare de minuni, participa la ceremoniile jubiliare în cinstea multor sfinți din pământul Rusiei şi la evenimente bisericești. Mai ales el se îngrijea de ridicarea nivelului de învățământ duhovnicesc și de activitatea misionară: numărul de școli pe lângă parohii în timpul domniei lui a crescut la 37 mii.

Prin mijlocirea directă a Domnitorului s-a petrecut proslăvirea unui șir de noi sfinți bineplăcuți în fața Domnului: 1) Sf. Teodosie de Cernigov (anul 1896), 2) Sf. Serafim de Sarov (anul 1903), 3) Sf. Cneaghinea Ana (Kașinskaia) (anul 1909), 4) Sf. Efrosinia de Poloțk (anul 1910), 5) Sf. Ioasaf de Belgorod (anul 1911), 6) Sf. Ghermoghen, Patriarhul Moscovei (anul 1913.), 7) Sf. Pitirim de Tambov (anul 1914), 8) Sf. Ioan de Tabolik (anul 1916). Ceremoniile acestor proslăviri au avut un imens impact duhovnicesc asupra poporului rus și de aceea au avut și o însemnătate pozitivă imensă.

Chiar și în legătură cu Ioan de Kronștadt, pe care noi acum l-am proslăvit, Binecredinciosul nostru Domnitor a lăsat înscris la moartea acestuia (ceea ce a fost inclus apoi și în testamentul său) ca el să fie proslăvit în viitor (anul 1909). Deosebit de impresionant a fost atunci când Domnitorul a participat personal la proslăvirea Sf. Serafim de Sorov, sosind împreună cu împărăteasa ca niște simpli credincioși, fără vreun fel de escortă, ducând împreună cu alții pe umeri săi racla cu moaștele sfântului.

Sunt fără de număr cazurile când Domnitorul a arătat exemple de o adevărată smerenie creștinească și milă, chiar și la adresa criminalilor.

Doar din cele descrise mai sus se poate înțelege clar de ce îl urau atât de mult pe cu adevărat Binecredinciosul nostru Domnitor toți dușmanii Sfintei Credințe Ortodoxe, ai Bisericii și ai Rusiei Ortodoxe – ai Sfintei Rusii – și de ce, impunându-l să abdice de la tron, i-au gătit un sfârșit atât de groaznic – sfârșit mucenicesc pentru dânsul și familia sa împreună cu curații și nevinovații copii și credincioasele și devotatele lor servitoare.

Noi, fiii credincioși ai Bisericii noastre Ortodoxe și ai Rusiei Ortodoxe, firește nu putem să nu cinstim memoria acestor noi mucenici ai Rusiei, care stau în fruntea unui șir întreg și necuprins de mărturisitori, care la fel au pătimit pentru credința noastră sfântă.

Și cum este posibil ca pentru asta să primim ridicolele învinuiri precum că Biserica noastră face ”politică” și să fim învinuiți cu răutate cum că nouă naționalismul rus și monarhia ne sunt mai scumpe decât Ortodoxia?!

Nouă ne este scumpă anume Ortodoxia curată, care nu a fost știrbită și pervertită de actualele sofisme ce sunt la modă sau de filosofiile tulburi care cu adevărat sunt ”de la cel viclean”, Ortodoxia cea mărturisită de Sfinții Părinți ai Bisericii prin care și cu care a trăit de-a lungul veacurilor patria noastră – Rusia, care nu din întâmplare se numea Sfânta Rusie!

Noi dorim, și din tot sufletul ne străduim să mergem pe calea Ortodoxiei Apostolești și a Sfinților Părinți, dar în nici un caz nu ”într-un pas cu timpul”, schimbând Ortodoxia cu părelnica ”dragoste creștinească” făță de cei ce au lepădat Ortodoxia – romano-catolicii și protestanții – pe care o propovăduiesc insistent inverșunații dușmani a Bisericii noastre – ”ecumeniștii”, care deja au intrat în comuniune liturgică cu cei dintâi şi prin aceasta au călcat în picioare Ortodoxia lor și s-au lepădat de dânsa.

Noi dorim să păstrăm fecioreasca curățenie a sfintei noastre credințe, la care mai mult ca la orice țineau binecredincioșii noștri strămoși din Sfânta Rusie și de aceea îndepărtăm cu hotărâre orice modernism în acest subiect pe care îl impune duhul necurat de lepădare de Dumnezeu al vremurilor pe care le trăim astăzi, după căderea Rusiei Ortodoxe, care a fost unica pavăză puternică a Ortodoxiei în întreaga lume.

Pentru orice om cinstit, care nu s-a viclenit până la capăt, toate aceste lucruri trebuie să fie clare și ”la lumina zilei”!

Și noi suntem convinși că dușmanii noștri înțeleg perfect acest lucru. Dar ceva îi leagă și lipsindu-i de puteri și bărbăție nu le permite să recunoască pe față că anume calea noastră este cea dreaptă şi se află în conglăsuire cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici, iar ei s-au depărtat pe căi greșite, străine de învățătura Sfintei noastre Biserici, căi care sunt condamnate de Biserică, fiindcă duc la pierire.

Aceasta este unica și principala cauză, strict principială, a despărţirii între noi, iar nu învinuirea prostească și clevetitoare cum că facem ”politică” și că naționalismul rus și monarhia ne sunt mai scumpe decât Ortodoxia. Nu dorim nici un fel de naționalism rus și monarhie în cazul în care acestea sunt sterilizate duhovnicește, nu se inspiră și nu se sfințesc cu adevărata și Sfânta noastră Ortodoxie. Noi nu putem prieteni și înfrăți cu aprigii dușmani a credinței noastre Sfinte Creștin-Ortodoxe, așa cum fac dușmanii noștri, căci vedem în aceasta lepădarea Sf. Ortodoxii și trecerea în ceata dușmanilor ei. Noi nu putem nici să adaptăm Sf. Ortodoxie la ”noile cerințe”, cum a făcut-o chiar acum Patriarhia Constantinopolului, care a a aprobat ”noua mărturisire de credință”. Nu putem nici să ne împărtășim cu Sfintele lui Hristos Taine împreună cu ereticii, care pervertesc dogmele Credinței Creștine, și cu moderniștii, care subminează duhul patristic al credinței și al cucerniciei noastre.

Nu noi ne rupem de Biserica Universală, ci ei rup comuniunea cu ea, fiindcă Biserica Universală o compun nu doar cei ce trăiesc pe pământ, dar și sfinții proslăviți în ceruri şi bineplăcuți lui Dumnezeu, care ne-au lăsat poruncă, prin cuvânt și prin exemple din propria lor viață de mărturisitori, să păstrăm fără de schimbare Sf. Ortodoxie și să nu ne depărtăm de la ea chiar dacă pentru aceasta ne-ar amenința moartea mucenicească.

De dragul necontenitei comuniuni cu aceasta Biserică Universală, biruitoare în ceruri, noi nu putem, având în față conștiința noastră, să mergem pe urmele celor ce s-au lepădat de credință pe pământ, ci putem doar să ne rugăm pentru luminarea și întoarcerea lor la calea pe care au nesocotit-o – a Adevărului lui Hristos, așa cum se roagă pentru întoarcerea tuturor celor rătăciți Sf. Biserică în Săptămâna Ortodoxiei.

Tălmăcit din: Архиепископ Аверкий (Таушев). Современность в свете Слова Божия. Слова и речи. Vol. 4, cap. 102 apud azbyka.ru