Pr. Mihail Pomazanski (†1988): Conştiinţa sobornicească a Bisericii

013. Mihail Pomazanski - Conştiinţa sobornicească a BisericiiBiserica Ortodoxă a lui Hristos este trupul lui Hristos, un organism duhovnicesc al cărui Cap este Hristos. Ea are un singur duh, o singură credinţă comună, o singură şi comună contşiinţă sobornicească şi catolicească, fiind condusă de Duhul Sfânt, dar statornicită în gândirea ei pe temeiuri precise şi clare ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Predanii Apostoleşti. Această conştiinţă catolicească este întotdeauna proprie Bisericii, dar se exprimă într-un chip mai limpede la Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. Din adâncurile istoriei creştinismului, potrivit Canonului 37 Apostolic, sinoade ale bisericilor ortodoxe locale se ţineau de două ori pe an. De asemenea, de multe ori în istorie au fost convocate sinoade regionale ale episcopilor, de o măsură mai mare decât sinoadele unor biserici aparte, şi, în sfârşit, sinoadele episcopilor întregii Biserici Ortodoxe, de la Răsărit şi de la Apus. Biserica recunoaşte şapte asemenea Soboare, care se numesc Ecumenice.

Sinoadele Ecumenice au formulat exact şi au întărit un şir de adevăruri de temelie ale credinţei creştin-ortodoxe, apărând vechea învăţătură a Bisericii de răstălmăcirile ereticilor. De asemenea, Sinoadele Ecumenice au formulat şi au rânduit îndeplinirea comună de către toţi a o mulţime de legi şi reguli de viaţă a Bisericii şi de viaţă creştinească personală, numite canoane bisericeşti. În sfârşit, Sinoadele Ecumenice au întărit hotărârile dogmatice a unor sinoade locale, precum şi exprimările dogmatice alcătuite de unii părinţi ai Bisericii (cum ar fi mărturisirea de credinţă a Sf. Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei, canoanele Sf. Vasile cel Mare ş.a.).

Trebuie să luăm aminte că sinoadele Bisericii stabileau hotărârile dogmatice după o cercetare amănunţită, completă şi deplină a tuturor locurilor Sfintei Scripturi care atingeau subiectul discutat, mărturisind totodată că Biserica universală anume în aşa fel înţelegea fragmentele aduse din Sfânta Scriptură. Astfel, învăţătura de credinţă a sinoadelor exprimă armonia Sfintei Scripturi şi a Predaniei soborniceşti a Bisericii. Iată de ce înseşi hotărârile acelea deveneau, la rândul lor, un adevărat, neclintit şi autoritar temei pe Sfânta Scriptură şi Predania Apostolică, o sobornicească şi Sfântă Predanie a Bisericii.

Fără îndoială multe adevăruri de credinţă sunt atât de clare nemijlocit din Sfânta Scriptură, încât ele nu au fost niciodată supuse răstălmăcirilor eretice şi despre ele nu există hotărâri sinodale particulare. Alte adevăruri au fost întărite de soboare.

Dintre hotărârile dogmatice soborniceşti, Sinoadele Ecumenice recunosc drept principal şi esenţial crezul Niceo-Constantinopolitan, interzicând orice schimbare a lui şi orice adăugare sau scoaterenu numai din sensul său, dar şi din cuvintele sale (hotărârea Sinodului III Ecumenic, repetată de Sinoadele IV, V, VI şi VII).

Învăţăturile de credinţă a unui şir de sinoade locale, precum şi unele mărturisiri de credinţă ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, recunoscute drept cârmă pentru toată Biserica, au fost enumerate într-al doilea canonului al Sinodului VI Ecumenic (Sinodul din Trulan). Ele sunt expuse în „Cartea Canoanelor Sf. Apostoli, Sf. Soboare Ecumenice şi Locale şi a Sf. Părinţi”.

tălmăcit de pe azbyka.ru