Sf. Grigorie Teologul (†390): Epistolă către Nectarie, episcopul Constantinopolului, despre ereticii vremurilor sale

008. Sf. Grigorie Teologul - Scrisoare către Nectarie, Episcopul ConstantinopoluluiSe pare că viaţa noastră de acum este întru totul lăsată fără dumnezeiasca grijă care a păzit Biserica în timpurile dinaintea noastră. Duhul mi-e atât de slăbit de necaz, încât amărăciunile propriei mele vieţi nici nu le mai socot ca nenorociri, cu toate că sunt destul de multe şi grele şi de s-ar întâmpla altcuiva, i s-ar părea nesuferite, dar mă uit numai la pătimirile de obşte ale Bisericii, că de nu ne vom griji acum de tămăduirea lor, se va ajunge treptat la o desăvârşită deznădejde. Ereticii, arienii şi eudoxienii, mânaţi de nu ştiu cine spre nebunie, îşi arată beteşugul pe faţă de parcă ar fi primit libertate pentru asta şi adună Biserică de parcă ar fi îndreptăţiţi să o facă. Iar următorii morocănoşi ai lui Macedonie au ajuns la aşa o nebunie, încât luându-şi nume de episcop se arată în locurile noastre, spunând că au fost hirotoniţi de Elevsie. Iar răutatea noastră cea de acasă, Evnomie, nu se mulţumeşte cu ceva obişnuit, ci se socoate păgubit dacă nu-i ademeneşte pe toţi împreună cu sine la pierzare. Dar toate acestea încă pot fi îndurate; însă cea mai grea din încercările bisericeşti este îndrăzneala apollinariştilor, cărora, nu ştiu în cel fel, li s-a îngăduit această sfinţenie de a-şi însuşi în rând cu noi puterea adunării. Fără îndoială că tu, cel ce eşti înţelept în tainele dumnezeieşti prin harul lui Dumnezeu, nu numai că poţi apăra dreapta învăţătură, ci ştii şi ce au născocit ereticii împotriva învăţăturii sănătoase, cunoscând asta poate şi de la smerenia noastră. Nu fără de vreme va fi să audă preacinstirea ta că am în mânile mele o lucrare a lui Apollinarie, în care cele scrise întrec orice învăţătură ereticească. Se spune aici că trupul pe care l-a luat Unul Născut Fiul lui Dumnezeu în lucrarea iconomiei pentru înnoirea firii noastre, nu a fost însuşit mai târziu, ci că această fire trupească a fost în Fiul dintru început, iar pentru a-şi dovedi această neghiobie Apollinarie se foloseşte în chip rău de un cuvânt din Evanghelie, repetând: „nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului” (Ioan 3:13), de parcă El ar fi fost Fiu al omului încă până la pogorârea Sa pe pământ şi de parcă S-a pogorât aducând cu Sine propriul trup pe care îl avea în cer ca parte a esenţei şi veşnic. Mai aduce şi un cuvânt rupt din context al Apostolului: „omul cel de-al doilea este din cer” (I Cor. 15:47). După asta el dovedeşte că acest om care vine de sus nu are raţiune, iar Dumnezeirea Una Născută care împlineşte în El locul raţiunii este parte a alcătuirii omeneşti şi anume cea de-a treia, pentru că întru El este suflet şi trup omenesc, iar raţiune nu este, locul căreia e împlinit de Cuvântul lui Dumnezeu. Şi asta încă nu-i cel mai rău, dimpotrivă, cel mai nesuferit este că, după cum gândeşte Apollinarie, Însuşi Unul Născut Dumnezeu – Judecătorul tuturor, Începătorul vieţii şi Biruitorul morţii – este muritor, că a primit suferinţa cu propria Lui Dumnezeire şi că în timpul celor trei zile de moarte a trupului a murit împreună şi Dumnezeirea şi în acest fel a fost înviată din morţi de către Tatăl. Mi-ar lua mult timp să-ţi descriu toate câte mai adaugă el la aceste neghiobii. Şi dacă unii ce cugetă în aşa fel au dreptul să facă adunările lor, atunci să judece înţelepciunea ta încercată întru Hristos că dacă noi nu suntem de acord cu ei în felul de a gândi, atunci a le da lor dreptul de a avea propriile adunări înseamnă nu altceva decât a recunoaşte că învăţătura lor este mai adevărată decât a noastră. Căci dacă lor li se îngăduie, precum celor bine cinstitori, să înveţe pe potriva chipului gândirii lor şi să propovăduiască liber învăţătura ce o ţin, oare nu se osândeşte vădit în aşa fel învăţătura Bisericii, ca şi cum adevărul ar fi de partea lor? Căci nu este firesc să fie adevărate două învăţături potrivnice despre acelaşi subiect. Oare cum mintea ta înaltă şi mult înzestrată a îndurat să nu întrebuinţeze obişnuita libertate pentru tămăduirea unei asemenea răutăţi? Dar dacă mai înainte nu a fost făcută aceasta, să se ridice măcar acum desăvârşirea ta fără de cusur în cele ale virtuţii şi să-l dumerească pe binecredinciosul Împărat că nu va fi nici un fel de folos din toată grija sa pentru Biserici dacă o asemenea răutate, care năzuieşte să răstoarne învăţătura sănătoasă, se va întări din pricina libertăţii ce i-a dat-o.

tălmăcit de pe azbyka.ru