Sf. Acachie al Melitinei (†438) – Cuvânt rostit la Soborul Ecumenic din Efes

007. Sf. Acachie al Melitinei - Cuvânt rostit la Soborul Părinţilor de la EfesVăzând această adunare luminoasă şi duhovnicească a sfântului sobor, eu, iubiţilor, simt totodată şi bucurie şi nădejde. Bucurie – pentru că şi mie, celui mai mic dintre toţi, mi-a venit rândul să pun în această întinsă mare de înţelepciune o mică barcă a cuvântului; nădejde – pentru că puternicele valuri de tulburare curând vor înceta şi în toată Biserica se va sălăşlui liniştea păcii Domnului. Dacă doisprezece ucenici, strigând către Domnul, îndată au liniştit furtuna când corabia lor era bătută de vânt, atunci cu atât mai mult, fără îndoială, putem avea această nădejde acum, când atâţia ucenici, adunându-se într-un duh, Îl roagă pe Domnul cu glasurile lor, când aici este şi marele şi înţeleptul conducător, care stă neînfricat în faţa oricăror vânturi şi furtuni, care îi lasă cu înţelepciune la cârmă şi pe alţi vâslaşi, înduplecându-i să o ia în mâni şi într-un duh să se roage necontenit Domnului: „Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim” (Marcu 4:38)? Îndată luând aminte la glasul acesta, în ciuda gălăgiei valurilor puternice ale mării, El a spus: „Taci! Încetează!” (Marcu 4:39).

Se cuvine să ne bucurăm de starea de acum a lucrurilor şi să înălţăm mulţumirea cuvenită lui Dumnezeu. Căci furtuna ce s-a ridicat vădit împotriva adevărului a adunat la un loc luminătorii pământeşti, a căror viaţă este mireasmă pentru Dumnezeu, iar scopul este mărturisirea într-un duh a unuia şi aceluiaşi adevăr. Căci pe cei vin la noi îi învăţăm ceea ce credem noi înşine. Iar noi credem că unul este Domnul nostru Iisus Hristos, unul născut Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, [născut] mai înainte de toţi vecii din unul Tatăl şi în zilele de pe urmă în chip de rob, unul din unul sus, unul din una jos: şi unul şi altul sunt dumnezeieşti, iar omenesc este pentru că S-a născut în trupul şi pruncia noastră; Cel fără de patimă după dumnezeire, de bună voie a suferit pentru noi după trup; Cel ce nu fără de voie a lucrat iconomia, ci de bună voie S-a smerit, primind chip de rob. Şi pentru ce l-a primit? Ca să te facă şi pe tine părtaş al slavei. Aceasta o mărturiseşte Pavel, zicând: „Cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Flp. 3:20-21). Primind de bună voie trup de rob şi unindu-se cu trupul, în ce chip a scăpat de suferinţa robului, iar dacă a scăpat, pentru ce a primit pătimaşul chip de rob? Primind chipul de rob, El nu a fugit de suferinţa robului, pentru că a fost ascultător. Stăpânind cerul, El pe pământ S-a făcut supus. Sus fiind Fiu, jos S-a făcut prunc.

Îţi voi aminti cunoscuta proorocie. Fericitul Isaia strigă: „Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă” (Isaia 9:5). Ce înseamnă s-a dat? Aceea că El a fost nu numai născut, dar şi dat, a fost dat Cel ce este. „A Cărui stăpânire e pe umărul Lui” (Isaia 9:5). Despre ce parte a Dumnezeu-Cuvântului întrupat vorbeşte? Despre Biserică. Iar El Însuşi ce este? Capul trupului Bisericii. Pentru ce Îşi poartă El această parte „pe umăr”? Pentru aceea a pus-o pe umăr, că ea a fost călcată în picioare. „A Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat”. Se cheamă aşa după taina iconomiei. Ce înseamnă: „Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie”? Fără îndoială aceea că El sus este stăpân, iar jos este supus; sus Fiu, jos prunc; sus Sfetnic minunat, jos om; sus Dumnezeu tare, jos om hulit şi supus batjocurii, răstignit fiind şi răbdând moartea pe cruce. Căci Dumnezeu n-a lepădat nimic din cele ale chipului de rob pe care l-a luat pentru a ne rândui viaţa mântuirii şi a revărsa peste noi binele vrednic de această mare umilinţă. „Nu lepăd harul lui Dumnezeu” (Gal. 2:20). Eu nu vreau să spun ceea ce a îndurat El pentru mine. Fiind fără de patimă, El S-a unit cu trupul pătimaş, nu a fugit de suferinţe, ci le-a îndurat pentru mântuirea mea. Pe Fecioara Născătoare de Dumnezeu eu nu o lipsesc de cinstea pe care şi-a însuşit-o prin vrednicia ei în această iconomie. Dacă se cuvine, iubiţilor, să proslăvim împreună cu altarele lui Hristos şi ruşinoasa cruce, care L-a purtat pe Hristos, cu atât mai mult se cuvine să o cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu care pentru o lucrare atât de măreaţă a primit înlăuntrul ei Dumnezeirea.

Aşadar, sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Care S-a născut dintr-ânsa, nu a moştenit de la ea nici un fel de începuturi de existenţă afară de acelea pentru a fi om. Aşadar, ereticule, nu-ţi făgădui nici o dezvinovăţire atunci când huleşti un asemenea om, punându-L în rândul robilor şi făpturilor. Nu te lăuda, jidovule, de parcă ai fi răstignit un simplu om. Nu pentru un simplu om striga cu nedumerire fericitul David împotriva acestui neam: „Să se întunece ochii lor, ca să nu vadă şi spinarea lor pururea o gârboveşte” (Ps. 68:27). Nu va cădea nădejdea Bisericii dacă ea şi-a pus nădejdea într-un asemenea om. Ea trebuie să-l creadă pe fericitul Pavel, care spune: „Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul?” (I Cor. 15:32). Nu după om şi nu pentru om fericiţii apostoli şi-au pus viaţa în răni, temniţe şi biciuiri, nu după om şi nu pentru om sfinţii mucenici, luptaţi fiind pe toată faţa pământului, doborâţi şi ucişi, au lăsat lumea aceasta, ci pentru Domnul şi Dumnezeul nostru Care a fost mai înainte de toţi vecii şi apoi S-a arătat pe pământ şi a trăit cu oamenii, fiind dus ca un miel la junghiere, a înviat a treia zi, S-a arătat celor cincizeci de fraţi adunaţi împreună şi în faţa ucenicilor S-a înălţat la ceruri, de unde în chip asemănător va să vină şi să judece viii şi morţii. Aceasta e credinţa noastră; pe această temelie e zidită Biserica noastră, pe care „porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16:18). Ah, dacă aş putea, întărit de rugăciunile voastre, să înalţ laudele cuvenite preasfântului Dumnezeu, Căruia se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin.

tălmăcit de pe azbyka.ru