Sf. Ambrozie al Mediolanului (†397): Biserica – Eva tainică

003. Sf. Ambrozie al Mediolanului - Biserica - Eva tainicăMoise ne-a vestit că după ce Dumnezeu l-a făcut pe om, El a creat şi femeia: „Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie” (Fac. 2:21-22).

Această lucrare dumnezeiască mă face să înţeleg ceva mai mult decât cele citite. Apostolul vine în ajutorul căutărilor mele şi atunci când eu nu pot înţelege cuvintele „os din oasele mele şi carne din carnea mea”, sau acestea: „ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său” (Fac. 2:23), el îmi descoperă sensul lor întru Duhul lui Dumnezeu, zicând: „Taina aceasta mare este”. Care taină? „Vor fi amândoi un trup”, „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa” şi iarăşi: „suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Ef. 5:30-32). Cine-i omul acela, pentru care femeia îşi lasă părinţii? Cea care îşi lasă părinţii este Biserica, adunată fiind din popoarele păgâne, Biserica cea care a primit cuvântul proorocesc: „uită poporul tău şi casa părintelui tău” (Ps. 44:12). Cine este omul acela, dacă nu Cel despre Care spunea Ioan Botezătorul: „Cel care vine după mine a fost înaintea mea” (Ioan 1:15)? Din pieptul Său, în timp ce dormea, Dumnezeu a luat o coastă, căci anume El şi dormea, şi se odihnea, şi a înviat, căci Domnul L-a primit. Dar ce fel de coastă este aceea, dacă nu puterea, virtutea? Când ostaşul a împuns coasta Lui, au curs de acolo îndată sânge şi apă pentru viaţa lumii. Aceasta e virtutea, aceasta e viaţa lumii – iată ce este coasta lui Hristos. Coasta noului Adam, căci întâiul Adam a fost făcut cu suflet viu, iar al doilea este Duhul de viaţă făcător. Acest al doilea Adam e Hristos, iar coasta lui Hristos este viaţa Bisericii. De aceea noi suntem mădularele Trupului Său, alcătuiţi din trupul Său şi din oasele Sale. Şi poate despre această coastă a grăit El o dată: „Am simţit o putere care a ieşit din Mine” (Luca 8:46)? Aşa este coasta luată din Hristos, dar fără a-I vătăma trupul, căci coasta aceasta nu-i trupească, ci duhovnicească, fiindcă Duhul nu S-a despărţit întru Sine, ci Se dăruieşte fiecăruia care voieşte. Aceasta e Eva, mama tuturor celor vii. Această mamă este Biserica. Dumnezeu a întemeiat-o pe Piatra din capul unghiului, pe care se înalţă toată Zidirea, Zidire bine rânduită, ca să se arate Biserică a lui Dumnezeu.

Dar să se arate Dumnezeu! Să creeze El această femeie, această ajutătoare a lui Adam-Hristos. Nu pentru că Hristos are nevoie de o ajutătoare pentru Sine Însuşi, ci pentru noi, cei ce râvnim şi ne îndreptăm în Biserică spre harul lui Hristos. Acum se zideşte această Biserică, acum se crează această femeie. Iată de ce Scriptura aduce un cuvânt nou; noi suntem „Zidiţi pe temelia apostolilor şi a proorocilor” (Ef. 2:20). Iată că acum lăcaşul duhovnicesc se înalţă până la altar. Vino, Doamne! Crează această femeie, zideşte oraşul acesta. Căci cred că El „Îmi va zidi Mie casă” (I Cron. 17:12).

Iată femeia, maica tuturor, iată casa cea duhovnicească, iată oraşul al cărui veac este veşnicia, căci el nu cunoaşte moartea. El însuşi este acel Ierusalim care astăzi se vede pe pământ, dar cândva va fi răpit mai sus de Ilie şi ridicat mai sus de Enoh. Enoh a fost răpit din grijă să nu i se umple inima de răutate, însă acest oraş L-a iubit Hristos ca pe mireasa Sa, slăvită şi sfântă, fără de pată şi fără de prihană. Şi cu cât mai bine este ca în loc de un singur om să fie răpit întreg trupul! Aceasta e nădejdea Bisericii. Da, ea va fi răpită, luată şi preschimbată în ceruri. Ilie a fost ridicat pe un car de foc, va fi ridicată şi Biserica. Mă crezi? Crede-l măcar pe Apostolul Pavel, prin care a zis Hristos: „Noi… vom fi răpiţi în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul” (I Tes. 4:17). Şi câţi au fost trimişi pentru zidirea acestui Oraş! Au fost trimişi patriarhii, proorocii. Arhanghelul Gavriil şi nenumăratele cete îngereşti se osteneau la el; şi iată acum toată oastea cerească înalţă laude şi cântări lui Dumnezeu, căci aproape este săvârşirea Oraşului. Mulţi au fost trimişi lui, dar numai Hristos îl zideşte – şi nu de unul singur, căci cu El este Tatăl. Dar chiar de numai Lui i S-ar cuveni să-l ridice, El nu şi-ar însuşi cinstea unei lucrări atât de măreţe. Când Solomon îşi ridica templul, cum scris este, a tocmit şaptezeci de mii de oameni ca să care poveri, optzeci de mii de tăietori de piatră din munte şi trei mii şase sute de supraveghetori. Să vină toţi îngerii – tocitorii pietrelor cereşti. Să tocească toate stâlcirile de pe aceste pietre care suntem noi înşine, să şteargă de pe noi toate strâmbăturile. Să vină ei ca să ne ridice pe umerii lor! Căci scris este: „vor aduce pe feciorii tăi pe braţe şi pe fiicele tale pe umeri le vor purta” (Isaia 49:22).

sursa: Expunere la Evanghelia după Luca, cap. 1.2, tălmăcit de pe azbyka.ru