Precuvântare

Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh,

ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu,

fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.

(Ioan 4:1)

Cinstiţi părinţi şi fraţi întru Hristos Domnul,

Mărturisirea de faţă este, înainte de toate, rostirea unui strigăt al conştiinţei noastre creştineşti, care nu ne îngăduie să privim cu nepăsare la cele ce se întâmplă astăzi în lumea ortodoxă.

Din mulţimea deşartelor înşelăciuni din predania omenească (Col. 2:8), cu care îi ademeneşte diavolul pe binecredincioşii creştini ai veacului nostru spre a le pierde sufletele, una iese deosebit în evidenţă prin răspândirea ei şi prin puterea cu care îi înşeală pe credincioşi – ecumenismul. După Sfântul Iustin Popovici acesta este „numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene… care nu sunt altceva decât erezie peste erezie”[1], de aceea socotim drept datorie a noastră, şi nu numai a noastră, ci a oricărui creştin luptător împotriva păcatului, că trebuie să mărturisim credinţa cea mântuitoare a Bisericii Ortodoxe, opunându-ne, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, acestei erezii şi celor care o propovăduiesc şi o apără.

Suntem pe deplin conştienţi că, dincolo de motivele exterioare care încurajează această lucrare, răspândirea acestei învăţături eretice are loc din cauza păcătoşeniei noastre, din cauza că alegem să trăim în duhul lumii acesteia, cu totul uitând că „noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu” (I Cor. 2:12); iar lumea aceasta caută o unitate pierzătoare, una ecumenistă şi globalistă, o unitate în afara lui Hristos şi potrivnică Lui, căci nu ascultă cuvântul Domnului care zice: „Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte” (Luca 11:23).

Râvnind ca, pe lângă noianul de păcate pe care le avem, să nu se numere cumva şi cel al părtăşiei la apostazie, şi ca „să nu avem greutate, ca şi cînd am trece cu vederea un rău ca acesta şi să nu facem, prin neglijenţa noastră, ca să se răspândească şi întărească o învăţătură rea şi primejdioasă”[2], scriem rândurile acestea, având nădejdea că vor fi folositoare preasfinţiilor, sfinţiilor şi frăţiilor voastre în mărturisirea cea bineplăcută lui Dumnezeu.

Spunând împreună cu Sfântul Ignatie Teoforul: „Eu mă ruşinez să spun că sunt dintre ei [fiii Bisericii], că nici nu sînt vrednic, fiind cel din urmă între ei şi născut înainte de vreme”[3], mult ne-am străduit să ne ferim de a include în mărturisirea de faţă părerile minţilor noastre decăzute, ci întru toate să ne sârguim a arăta învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Cu ale lor sfinte rugăciuni cerem mila şi binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos ca să punem început bun prin această lucrare şi să ne lumineze minţile noastre şi ale celor ce vor citi aceste rânduri. Amin.

[1] Sf. Iustin Popovici – Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, cap. Ecumenismul umanist

[2] Sf. Grigorie Teologul – Epistola întâi către presbiterul Cledoniu împotriva lui Apollinarie

[3] Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Romani, cap. IX