II.5. O scurtă lămurire despre tainele ereticilor

Unul din principalele argumente ale ecumeniştilor cu privire la recunoaşterea oficială a tainelor ereticilor este rânduiala veche a Bisericii de a-i primi pe ereticii pocăiţi în sânul Său prin trei feluri diferite: prin botez, prin mirungere sau prin mărturisirea credinţei. Şi deoarece acest argument îi nedumereşte şi pe mulţi credincioşi ortodocşi, să vedem ce înseamnă primirea în Biserică prin cele trei rânduieli diferite.

Despre aceasta găsim scris în Canonul 95 al Sinodului al VI-lea Ecumenic: „Pe cei dintre eretici ce se adaugă la Ortodoxie şi în partea celor ce se mântuiesc îi primim după aşezata urmare, rânduială şi obicei. Pe Ariani adică şi Machedoniani, şi Navatiani […] îi primim dând ei Libele (mărturisirea Credinţei în scris), şi anatematisind pe tot eresul ce nu cugetă precum cugetă Sfânta lui Dumnezeu Catolicească şi Apostolească Biserică, pecetluindu-se ei, adică ungându-se ei mai întâi cu sfântul Mir […] Pe Evnomiani, însă, care se botează într-o afundare, şi Montanişti […] şi pe toate celelalte eresuri, fiindcă multe sunt aici, mai ales cei ce vin din ţara Galatenilor, pe toţi cei ce dintre aceştia voiesc a se adăuga la Ortodoxie, ca pe ellini îi primim […] Nestorianii trebuie a face Libeluri, şi a anatematisi eresurile, pe Nestorie, pe Evtihie, şi pe Dioscor, şi pe Sevir, şi pe ceilalţi Exarhi ai acestor fel de eresuri, şi pe cei ce cugetă cele ale lor, şi pe toate eresurile cele ce mai înainte s-au pomenit. Şi aşa a se împărtăşi cu sfânta Cuminecătură”.

Ştiind că Sfinţii Părinţi la Sinoadele III şi IV Ecumenice i-au anatemizat pe nestorieni şi monofiziţi, este oare cu putinţă primirea lor fără a li se face botezul să însemne recunoaşterea tainelor în ereziile lor? Sf. Teofan Zăvorâtul ne spune despre cei osândiţi: „Sensul anatemei acela este, că cel căzut sub anatemă este excomunicat din Biserică şi, aflându-se în afara Ei, nu numai că se lipseşte de Harul Ei, dar şi se supune tuturor fărădeharurilor [bezblagodatiyam – n.tr.] din afara Ei. Acela este lepădat de Dumnezeu şi mânia Lui este asupra aceluia”[1].

Dacă ar fi tainele ereticilor adevărate, de ce ar spune Sfântul Ioan Damaschin: „Să ne ferim cu toate puterile de a primi împărtăşania ereticilor şi a o da lor, ca să nu ne facem părtaşi învăţăturii lor stricate şi osândirii lor”[2]? Cum pot fi adevărate tainele ereticilor, dacă, după Sf. Ignatie al Caucazului „Erezia este răzvrătirea şi răscoala creaturii împotriva creatorului, revolta şi răzvrătirea fiinţei celei mai mărunte şi mărginite, omul, împotriva Dumnezeului Celui atotdesăvârşit”[3]? Şi iarăşi cugetarea pomenită a Sf. Filaret (Voznesensky): „Dar dacă Duhul lui Dumnezeu lucrează la fel şi în Biserică, şi în afara Ei, pentru ce trebuia să vină Mântuitorul pe pământ ca s-o întemeieze?”[4]. Iar Sf. Nicodim Aghioritul chiar şi despre schismatici aşa zice: „Schismaticii… s-au despărţit la început de Biserică, şi despărţindu-se nu mai aveau în sineşi Darul Duhului Sfânt, fiindcă darea acestuia se tăiase”[5].

Dar dacă tainele ereticilor nu au nici o putere, atunci de ce a fost aşezată primirea ereticilor în Biserică prin trei rânduieli diferite? Să luăm aminte iarăşi la cuvintele Sfântului Nicodim Aghioritul, care aşa vorbeşte despre aceasta: „Pentru ce [Părinţii] al altor eretici le-au primit botezul, iar al altora nu? Pentru ca să se facă dar lesne de înţeles dezlegarea nedumeririi acesteia, este trebuinţă a şti cineva mai înainte că două feluri de chivernisire şi de îndreptare se păzesc în Biserica lui Hristos. Un fel se numeşte scumpătate, iar celălalt se numeşte iconomie sau pogorământ, cu care chivernisesc mântuirea sufletelor iconomii Sfântului Duh, uneori cu unul, alteori cu altul. Deci Sfinţii Apostoli în Canoanele lor cele mai-înainte zic şi toţi pomeniţii sfinţi au întrebuinţat scumpătate, şi pentru aceasta desăvârşit leapădă botezul ereticilor; iar Soboarele acestea două de toată lumea au întrebuinţat iconomia, şi botezul arienilor şi al macedonenilor l-au primit, şi al altora”[6]. Adică această practică a fost rânduită de Sfinţii Părinţi din iconomie, din îngăduinţă faţă de ereticii care vin la pocăinţă pentru a le uşura revenirea în Biserica Ortodoxă, ceea ce nicidecum nu înseamnă recunoaşterea tainelor în ereziile lor. Sf. Evloghie al Alexandriei zice aşa: „Iconomia se întrebuinţează pentru puţin timp, când se îngăduie ceva necuviincios, pentru întărirea necontenită a bunei cinstiri”[7], iar după Sf. Nicodim Aghioritul: „Cele ce s-au făcut după vremi cu iconomie, lege a Bisericii nu se fac”[8].

De ce, însă, Părinţii pe unii eretici îi primeau botezându-i, iar pe alţii prin altă rânduială? Acelaşi Sf. Nicodim Aghioritul ne lămureşte: „Ereticii aceia al căror botez le-au primit Soboarele acestea, păzeau neschimbat felul şi materia Botezului ortodocşilor, şi se botezau după forma Catoliceştii Biserici; iar ereticii aceia al căror botez nu l-au primit, au schimbat săvârşirea botezului şi o au stricat, adică chipul felului, să zicem aşa, chemarea sau întrebuinţarea materiei, adică a afundărilor şi a ieşirilor din apă”[9].

Dacă ereticii ar putea avea taine adevărate, atunci Biserica ar fi oprit cu totul primirea acestora prin botez, căci botezul este interzis a se face de două ori. Dar iată ce ne spune Marele Vasile: „Iar de este la voi oprit Botezul al doilea, pentru oarecare iconomie, precum este şi la Romani, cuvântul nostru însă să aibă putere de a strica adică pe Botezul acestora”[10], şi Sf. Grigorie Teologul, într-un gând cu acesta, adresându-se celor care veneau în Biserică de la arieni şi macedoneni: „Iar de şchiopătezi încă, şi nu primeşti deplinirea Dumnezeirii Fiului şi a Duhului, caută pe altul să te boteze, sau mai bine să te înece în apa Botezului, fiindcă eu nu am voie a despărţi Dumnezeirea Fiului şi a Duhului de Dumnezeirea Tatălui şi a te face mort, în vreme ce se cuvine a doua oară a te naşte prin Botez. Încât nici darul Botezului să-l aibă, nici pe nădejdea care se naşte prin botez”[11].

Înseamnă oare, după toate acestea, că primirea diferită din erezii diferite este recunoaşterea lucrării Harului în unele dintre ele? Cuv. Serafim (Rose) lămureşte astfel: „Prin orice rânduială ar fi primiţi ereticii, întotdeauna se înţelegea că omul primeşte pentru prima dată Harul, care este însuşirea Trupului lui Hristos – a Bisericii”[12], deci şi atunci când ereticii sunt primiţi prin mirungere, botezul lor devine botez adevărat abia atunci când ei se întorc în Biserică, şi dacă sunt primiţi prin pocăinţă, mirungerea lor şi altele devin taine adevărate doar atunci când aceştia se alipesc la Biserica cea adevărată.

[1] Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuire la Epistola către Galateni a Sf. Apostol Pavel

[2] Sf. Ioan Damaschin – Descoperire cu amăruntul a Pravoslavnicii Credinţe, IV:13

[3] Sf. Ignatie Briancianinov – Despre erezie şi schismă, cap. I

[4] Sf. Ier. Filaret – Adresare către întâistătătorii Sfintelor lui Dumnezeu Biserici despre „Mărturisirea din Thyateira”

[5] Sf. Nicodim Aghioritul – Pidalion, tâlcuire la Canonul 46 Apostolic

[6] Sf. Nicodim Aghioritul – Pidalion, tâlcuire la Canonul 46 Apostolic

[7] Sf. Evloghie al Alexandriei – Patrologia Graeca 103:954

[8] Sf. Nicodim Aghioritul – Pidalion, tâlcuire la Canonul 14 Apostolic

[9] Sf. Nicodim Aghioritul – Pidalion, tâlcuire la Canonul 46 Apostolic

[10] Canonul 47 al Sf. Vasile cel Mare

[11] Sf. Grigorie Teologul – Cuvântul 40: La Sfântul Botez

[12] Cuv. Serafim (Rose) – Gustul Ortodoxiei adevărate, cap. I